Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Astăzi, 24 august 2020, intră în vigoare noi prevederi ce țin de procedura de primire și de soluționare a plângerilor de către Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal (CNPDCP). Astfel, începând de astăzi, în cazul în care persoanele fizice (în continuare - subiectul de date cu caracter personal) consideră că prelucrarea datelor sale nu este conformă cu cerinţele Legii privind protecţia datelor cu caracter personal nr. 133/2011, pot înainta CNPDCP o plângere în termen de 30 de zile din momentul depistării încălcării, cu realizarea în prealabil, după caz, a drepturilor prevăzute la art. 12, 13, 14, 16 și 17.
Raportul pentru anul 2017 al Băncii Naționale a Moldovei, prezentat de Guvernatorul BNM, Sergiu Cioclea, a fost audiat în cadrul ședinței Comisiei economie, buget și finanțe. Potrivit oficialului, țara noastră a înregistrat în anul precedent o creştere a economiei, dar a cunoscut şi o majorare temporară a preţurilor interne de consum. Astfel, produsul intern brut a progresat cu 4,5%, fiind susţinut de creşterea consumului intern si a producţiei din sectorul agrar.
Guvernul a avizat negativ iniţiativa legislativă a unui deputat ce se referă la excluderea periodicităţii în solicitarea acţiunilor de audit din partea fracţiunilor parlamentare.
Proiectul legii privind auditul situațiilor financiare, ce prevede stabilirea cadrului juridic privind organizarea auditului de către entitățile de audit, reglementarea exercitării profesiei de auditor, precum și cerințele specifice auditului entităților de interes public, a fost votat în lectură finală de Parlament pe 15 decembrie curent.
Verificările auditului au identificat probleme și deficiențe majore în gestionarea resurselor Fondului Ecologic Național (FEN), care au limitat eficiența și eficacitatea gestionării acestora, precum și atingerea obiectivelor propuse în realizarea proiectelor investiționale finanțate din FEN. Este concluzia Curții de Conturi în urma desfășurării auditului conformității gestionării mijloacelor FEN în 2017. Hotărârea Curții cu privire la Raportul auditului a fost publicată în Monitorul Oficial din 17 august curent.
În condițiile stării de urgență cauzate de răspândirea noului virus COVID-19, Centrul de Tehnologii Informaționale în Finanțe (CTIF) va asigura funcționarea neîntreruptă a sistemelor informaționale și furnizarea serviciilor din gestiunea sa, precum și va continua lucrările de elaborare a noilor sisteme și funcționalități ale acestora. Managerii de proiecte vor desfășura ședințele comune cu beneficiarii proiectelor prin video/audio conferințe, iar interacțiunea între ei va fi efectuată prin canale electronice de comunicare.
Repartizarea de către factorii de decizie instituționali a resurselor fondului rutier a fost realizată ineficient și netransparent, constată echipa de audit a Curții de Conturi în Raportul auditului performanței privind mijloacele financiare ale fondului rutier, publicat în Monitorul Oficial din 2 martie curent. Auditul a avut drept scop evaluarea eficienței și eficacității în aplicarea mecanismelor existente de către părțile responsabile de exercitarea procesului de formare și utilizare a mijloacelor fondului rutier, precum și determinarea carențelor și impedimentelor care influențează atingerea performanței în domeniu.
Raportul Curții de Conturi în urma realizării unei misiuni de audit la Internatul psihoneurologic din Bălți va fi expediat Guvernului, Parlamentului Republicii Moldova și Procuraturii Generale.
Cabinetul de miniștri a aprobat Programul de dezvoltare a controlului financiar public intern pentru anii 2018-2020 și Planul de acțiuni pentru implementarea acestuia.
Licența eliberată asiguratorului poate fi reperfectată în cazul schimbării denumirii acestuia, modificării adresei sediului sau completării activității persoanei juridice cu noi clase și tipuri de asigurare sau excluderea acestora din activitate. Parlamentul a votat în lectură finală un proiect de lege ce prevede modificarea și completarea Legii cu privire la asigurări.
În prezentul articol vom expune un model de procedură compusă dintr-un set de reguli aferente creării provizioanelor privind reparațiile curente ale imobilizărilor corporale utilizate în procesul de fabricație. Menționăm că propunerile autorilor sunt cu caracter de recomandare, care pot fi aplicate și modificate în funcție de specificul activității entității, de necesitățile informaționale proprii ale entității, precum și, nu în ultimul rând, în funcție de cerințele reglementărilor în vigoare din domeniu.
Oportunitatea participării reprezentanţilor societăţii civile la consultaţiile publice pentru revizuirea Planului naţional de acţiuni de implementare a Acordului de Asociere pentru anii 2017-2019 rămâne în vigoare. Consultările vor avea loc la 30 ianuarie şi vor viza titlurile II-VI din Planul de acţiuni.
Procedura de stabilire și plată a pensiilor structurilor de forță de către CNAS necesită a fi reglementată și îmbunătățită, constată Curtea de Conturi în Raportul auditului financiar asupra Raportului Guvernului privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat în anul bugetar încheiat 2017, care a fost publicat în Monitorul Oficial din 29 iunie curent. În opinia auditorilor Curții de Conturi,executarea bugetului asigurărilor sociale de stat a fost asigurată corect, cu unele excepții.
Denaturări semnificative în Raportul de venituri și cheltuieli în sumă de 175,2 mii lei — la venituri și de 4087,9 mii lei la partea de cheltuieli, precum și în sumă de 12 984,9 mii lei în Bilanțul contabil a constatat echipa Curții de Conturi, care a efectuat un audit asupra Raportului situațiilor financiare ale Azilului republican pentru invalizi și pensionari din municipiul Chișinău. Hotărârea Curții cu recomandările și concluziile de rigoare a fost publicată în Monitorul Oficial din 9 februarie curent. Echipa de audit notează că, pe parcursul desfășurării auditului, conducerea entității a refuzat conlucrarea și comunicarea cu auditorii, ceea ce a condiționat limitarea acestora în obținerea probelor suficiente pentru exprimarea opiniei de audit aferente situațiilor financiare.
Denaturări semnificative în Raportul de venituri și cheltuieli în sumă de 175,2 mii lei — la venituri și de 4087,9 mii lei la partea de cheltuieli, precum și în sumă de 12 984,9 mii lei în Bilanțul contabil a constatat echipa Curții de Conturi, care a efectuat un audit asupra Raportului situațiilor financiare ale Azilului republican pentru invalizi și pensionari din municipiul Chișinău. Hotărârea Curții cu recomandările și concluziile de rigoare a fost publicată în Monitorul Oficial din 9 februarie curent. Echipa de audit notează că, pe parcursul desfășurării auditului, conducerea entității a refuzat conlucrarea și comunicarea cu auditorii,
Curtea de Conturi a efectuat auditul performanței la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor cu scopul de a evalua în ce măsură aceasta asigură, prin controalele efectuate, conformitatea produselor alimentare importate. Hotărârea Curții, împreună cu concluziile și recomandările de rigoare, a fost publicată în Monitorul Oficial din 9 februarie curent.
Curtea de Conturi a Republicii Moldova și-a prezentat Raportul de activitate al instituției pe anul 2016, în cadrul unei conferințe de presă.
Datoria sectorului public la finele anului 2017 a fost în scădere față de perioada similară a anului precedent, înregistrându-se și o micşorare a ponderii în Produsul Intern Brut. Aceasta este concluzia Curții de Conturi cu privire la auditul performanței managementului datoriei sectorului public pentru anul 2017. Hotărârea Curții cu privire la raportul auditului a fost publicată în Monitorul Oficial din 6 iulie curent.
Situațiile financiare ale Instituției Publice Naționale a Audiovizualului Compania „Teleradio-Moldova” pentru anul 2016, care cuprind bilanţul, situaţia de profit şi pierdere, a modificărilor capitalului propriu și a fluxurilor de numerar, precum și notele la situaţiile financiare, au fost auditate de Curtea de Conturi. Raportul auditului financiar privind gestiunea economico-financiară și administrarea patrimoniului de către IPNA Compania „Teleradio-Moldova” pentru exercițiul bugetar 2016 a fost publicat în Monitorul Oficial din 13 aprilie curent. Curtea a identificat un șir de denaturări semnificative. În primul rând, informațiile din situațiile financiare privind unele active imobilizate și circulante au fost denaturate cu circa 43 488,0 mii lei.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *