Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Norvegia va interzice cerşetoria în locurile publice, în virtutea unui amendament legislativ dezbătut luni în Parlament, o măsură controversată care-i va afecta în special pe romii de origine română, ministrul Justiţiei invocând «o legătură» între cerşetorie şi infracţionalitate, relatează AFP. Textul prezentat de Guvernul de dreapta prevede autorizarea municipalităţilor să interzică cerşetoria pe plan local începând din vara lui 2014, după care va fi introdusă o interdicţie la nivel naţional, prevăzută începând din vara lui 2015. Măsura urmează să fie adoptată în mod sigur.
De curînd a fost lansat un nou serviciu electronic pentru agenţii economici — SIA „e-Factura”. Acest serviciu a fost elaborat în contextul activităţilor de „e-Transformare a Guvernului Republicii Moldova” şi face parte din setul serviciilor electronice fiscale. Ideea de bază a proiectului s-a centrat pe modernizarea mecanismului existent de livrare şi evidenţă a facturilor şi facturilor fiscale, simplificînd pe această cale interacţiunea agenţilor economici cu Serviciul Fiscal de Stat.
Cetăţenii care traversează frontiera pe cale aeriană beneficiază de sistemul de două coridoare — verde şi roşu. Pentru a asigura respectarea regimului de trecere a acestor coridoare Serviciul Vamal vine în întîmpinarea pasagerilor transportului aerian şi reaminteşte principalele reguli de selectare a coridorului. Astfel, în postul vamal Aeroport atît la aterizare cît şi la decolare pasagerii aleg una din cele două treceri, marcate prin culori şi indicatoare distinctive,însoţite de cuvintele: pentru coridorul verde „NIMIC DE DECLARAT" / „NOTHING TO DECLARE"; pentru coridorul roşu „BUNURILE DE DECLARAT" / „GOODS TO DECLARE".
Update 12.08.14: au fost adaugate ghiduri de utilizare de la eGov. Update 26.02.14: au fost adaugate ghiduri de utilizare. De curînd a fost lansat un nou serviciu electronic pentru agenţi economici furnizori, transportatori şi beneficiari de bunuri şi servicii — SIA „e-Factura”. Acest serviciu a fost elaborat în contextul activităţilor de „e-Transformare a Guvernului Republicii Moldova” şi face parte din setul serviciilor electronice fiscale. Ideea de bază a proiectului s-a centrat pe modernizarea mecanismului existent de livrare şi evidenţă a facturilor şi facturilor fiscale, simplificînd pe această cale interacţiunea agenţilor economici cu Serviciul Fiscal de Stat.
Piaţa imobiliară din Republica Moldova a rămas stabilă în primul trimestru, preţul mediu la apartamente a crescut nesemnificativ, iar la oficii şi terenuri pentru construcţii s-a diminuat cu 4 şi respectiv 1,8 la sută, informează MOLDPRES cu referire la Serviciul evaluarea bunurilor imobile al Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru. Diminuarea preţurilor de ofertă a terenurilor pentru construcţii se datorează factorului sezonier, iarna cererea la terenurile pentru construcţii este întotdeauna mai redusă, apreciază experţii cadastrali.
Göteborg, a doilea oraş ca mărime din Suedia, una dintre ţările cu cel mai ridicat nivel de trai din Europa, va testa ziua de lucru cu şase ore în loc de opt în ambiţia de a crea mai multe locuri de muncă şi de a avea amgajaţi mai sănătoşi, scrie Le Monde. „Vrem să arătăm beneficiile reducerii programului de lucru“, spune Mats Pilhem, viceprimarul Göteborgului şi membru al Partidului de Stânga, formaţiunea care a iniţiat proiectul.
Торгово-промышленная палата Молдовы подписала Соглашение о сотрудничестве с организацией «Expert Centru», которую представлял заместитель президента Торгово-промышленной палаты Негева (Израиль) Валерий Мигиров. Это сотрудничество направлено на поддержание средних и малых предприятий, сообщает МОЛДПРЕС. По данным пресс-службы ТПП, директор «Expert Centru» Валерий Мигиров отметил, что в рамках организации, которую он представляет, была создана специализированная структура по продвижению торговых палат и компаний стран-членов СНГ.
Vinieta — taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehicolele neînmatriculate în Republica Moldova se aplică începînd cu 1 noiembrie 2012. Perceperea vinietei se efectuează de către organul vamal, care eliberează un certificat standardizat ce confirmă achitarea vinetei și termenul de valabilitate. De la începutul anului curent Serviciul Vamal a eliberat peste 200 de mii vinete, care în sumă au alocat un venit de peste 25 mln lei în bugetul de stat al țării.
In scopul asigurarii receptionarii de la persoanele fizice a declaratiilor cu privire la impozitul pe venit pentru anul 2013, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat al RM a emis Indicatia nr. 31 din 13 martie 2014 privind asigurarea primirii declaratiilor cu privire la impozitul pe venit a persoanei fizice, potrivit careia IFS teritoriale vor primi declaratiile prezentate de catre persoane fizice-cetateni (Forma CET 08), independent de domiciliul contribuabilului.
Cel mai important eveniment din industria TIC autohtonă, Moldova ICT Summit 2014 și-a încheiat astăzi lucrările. Pe parcursul a trei zile, 13-15 mai, reuniunea a adunat peste o mie de partcipanți: reprezentanți ai Guvernului, manageri ai companiilor din domeniul TIC, profesioniști TIC și antreprenori IT, ambasadori, reprezentanți ai partenerilor de dezvoltare, experți din țară și de peste hotare, exponenți ai mediului academic și ai societății civile.
La sfârşitul ultimei sesiuni parlamentare, Legislativul a adoptat un proiect care presupune plafonarea taxelor locale. Această prevedere a stârnit un val de nemulţumiri din partea primarilor oraşelor care acuză parlamentarii de lobarea intereselor marilor agenţi economici şi de încălcarea legislaţiei, fiindcă nu au fost consultaţi la luarea acestei decizii.
Medicii experţi-coordonatori şi specialiştii coordonatori ce se ocupă de evaluare, calitate şi control din cadrul Companie Naţionale de Asigurări în Medicină (CNAM) au participat la un curs de instruire la sfărşitul sâptămânii trecute.
În timp ce majoritatea guvernelor din Uniunea Europeană fac eforturi să-şi reducă deficitul bugetar, Germania, cea mai mare economie europeană şi cea mai mare piaţă de desfacere pentru produsele româneşti, contemplă reducerea taxelor, în condiţiile în care veniturile din taxe cresc, câteodată peste aşteptări. Veniturile din taxe din Germania au crescut cu 7,2% în martie, în ritm anualizat, şi cu 3,7% în primul trimestru, mai rapid decât ritmul de 3,3% la care observatorii se aşteaptă pentru ansamblul întregului an, scrie The Wall Street Journal. Unul din motivele acestor creşteri este nivelul redus al şomajului.
Ministerul Fondurilor Europene vrea să contracteze, pentru o sumă estimată la peste 14 milioane de euro, servicii de dezvoltare a centrului de informare privind instrumentele structurale, deschis în 2012 la Bucureşti, şi înfiinţarea unei reţele naţionale de unităţi similare… "Proiectul contribuie la diseminarea cât mai eficientă în rândul publicului larg şi a segmentelor de public ţintă, la nivel naţional, a informaţiilor referitoare la instrumentele structurale (inclusiv fondurile structurale şi de investiţii aferente perioadei 2014-2020) şi orientarea potenţialilor beneficiari pentru alcătuirea/promovarea de proiecte viabile.
Orașul Roma, puternic îndatorat, se află în pragul falimentului, după respingerea de către parlament a unui ajutor financiar, provocând o adevărată bătaie de cap pentru noul premier italian Matteo Renzi, relatează joi AFP. Primarul Romei, Ignazio Marino, a amenințat cu suspendarea tuturor serviciilor municipale, dacă nu va fi găsită o soluție.
Producătorii agricoli din Republica Moldova vor beneficia în acest an de subvenţii mai mari. În plus, aceştia vor mai putea beneficia de resurse financiare nerambursabile şi de credite acordate în condiţii avantajoase în cadrul unor proiecte susţinute de structuri externe, comunică MOLDPRES.
Mai multe proiecte privind dezvoltarea infrastructurii drumurilor au fost puse de acord astăzi de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor (MTID), Vasile Botnari, şi omologul său din Guvernul României, Ramona Mănescu, informează MOLDPRES. Potrivit unui comunicat de presă al MTID, cei doi miniştri au identificat pachetul de proiecte prioritare pe toate sectoarele de transport.
Liviu Oboroc, viceministru al Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, şi Gerhard Schaumberger, şeful Biroului de Coordonare pentru Cooperare Tehnică a Austriei, au stabilit astăzi, în cadrul unei întrevederi, perspectivele colaborării bilaterale în domeniul dezvoltării regionale, informează MOLDPRES. Potrivit Serviciului de presă al MDRC, cei doi oficiali au discutat despre priorităţile de implementare a proiectelor şi au analizat posibilităţile de finanţare a proiectelor comune în scopul impulsionării dezvoltării regiunilor de dezvoltare Nord, Centru şi Sud ale Republicii Moldova.
Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-februarie 2014 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-februarie 2013 a constituit 110,3%. În luna februarie 2014 faţă de februarie 2013 acest indice a marcat 108,2%. Industria extractivă în ianuarie-februarie 2014 comparativ cu ianuarie-februarie 2013 a înregistrat o descreştere a volumului producţiei cu 7,1%.
Unde este Moldova pe hartă se pare că ştiu doar investitorii din ţările apropiate — România, Turcia, Italia, Ucraina şi Federaţia Rusă. Dar şi ei încep afaceri la noi în ţară pentru că au legături de rudenie sau prietenie cu cetăţeni moldoveni. Pentru restul lumii încă mai rămânem o ţară în umbră sau cu prea multe probleme.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *