Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Executivul a votat proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea Programului Național pentru Ocuparea Forței de Muncă 2022-2026 și a Planului de acțiuni pentru implementarea acestuia. Prioritățile pentru îmbunătățirea domeniului includ politici ce vizează procesul educației și formării profesionale, dezvoltării sectorului privat și a pieței muncii.
Circa 300 de antreprenori, reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, instituțiilor de suport în afaceri și de protecție a mediului, precum și ai Delegației UE în Moldova, ai Organizației Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO) și Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) au participat la o conferință internațională online, în cadrul căreia în Republica Moldova a fost lansat Programul Național de Ecologizare a IMM-urilor. Programul „Eco IMM” a fost aprobat de Guvernul Republicii Moldova și este implementat de ODIMM în coordonare cu Ministerul Economiei și Infrastructurii. Implementarea acțiunilor Programului sunt finanțate din bugetul de stat al Republicii Moldova și susținute prin intermediul Proiectului EU4Environment, finanțat de Uniunea Europeană.
Peste 40 de mii de gospodării din cele 695 de mii înregistrate pe portalul compensatii.gov.md vor primi compensații mai mari la plata facturilor, urmând să le fie recalculat gradul de vulnerabilitate care le-a fost atribuit inițial. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței Comisiei Situații Excepționale.
În perioada 29 ianuarie – 2 februarie 2020 se va desfășura cea de-a XIX-a ediție a Expoziției Naționale ”Fabricat în Moldova”. Evenimentul este organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, sub patronajul Guvernului Republicii Moldova, în parteneriat cu Agenția de Investiții și Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii. În acest an la expoziție vor participa 460 de întreprinderi, dintre care circa 40 participă în premieră. Totodată, 4 companii reprezintă zona din stânga Nistrului. După cum a menționat în cadrul unei conferințe de presă președintele CCI, Sergiu Harea, participanții expoziției sunt din diferite ramuri ale economiei naționale: industria alimentară, ramura vitivinicolă, industria mobilei, industria ușoară, utilaje, tehnică și aparataje, instituții de cercetări științifice, meșteri populari şi alte domenii.
Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) organizează Expoziția „REPUBLICA MOLDOVA PREZINTĂ”, care se va desfășura la Baia Mare și Iași și Expoziția internațională „INDAGRA FOOD”, România.
Autoritățile își propun, până în anul 2025, diminuarea cu 10% a drumurilor publice de calitate slabă și creșterea cu 8% a drumurilor naționale transferate la categoria de drumuri foarte bune (circa 480 km).Măsurile vizează obiectivul Îmbunătățirea nivelului de trai din Planul de dezvoltare națională 2023-2025, propus pentru consultări publice de către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Suma totală rambursată pentru perioada Programului de rambursare a TVA (aprilie 2022 și până în luna iunie 2023 inclusiv) nu poate depăși suma TVA destinată deducerii pentru perioada fiscală ulterioară, reflectată în declarația privind TVA pentru perioada fiscală decembrie 2021.
Întreprinderile mici și mijlocii vor primi granturi pentru implementarea planurilor de acțiuni de ecologizare privind utilizarea eficientă a resurselor, aplicarea modelelor de producție și consum durabile, introducerea eco-inovațiilor în procesele tehnologice, reducerea și gestionarea deșeurilor, prevenirea poluării și gestionarea resurselor de apă etc. În acest sens se prevede finanțarea nerambursabilă pentru implementarea acțiunilor de ecologizare de valoare mică, care va constitui până la 70% din costul proiectului investițional, dar nu va depăși 200 mii lei. În Monitorul Oficial din 6 decembrie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 592 din 27 noiembrie 2019 cu privire la aprobarea Programului de ecologizare a întreprinderilor mici și mijlocii.
Guvernul a aprobat Conceptul tehnic al Sistemului informațional automatizat „Registrul bunurilor infracționale indisponibilizate” (SIA RBII). La momentul actual evidența bunurilor infracționale indisponibilizate se efectuează prin intermediul documentelor electronice, ceea ce presupune numeroase riscuri privind securitatea informației, integritatea datelor, istoricul de modificări, posibilitatea de a comunica cu alte sisteme informaționale guvernamentale etc. Evidența bunurilor presupune și documentarea procedurilor de evaluare și a licitațiilor realizate de specialiști în domeniu la solicitarea colaboratorilor Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI). Experții consideră că documentarea acestor proceduri va oferi transparență modului de administrare și valorificare a bunurilor.
Dreptul de autor este protejat în Republica Moldova de prevederile Legii nr. 230/2022 privind dreptul de autor și drepturile conexe (în continuare – Legea nr. 230/2022). Potrivit acestei legi, autorul și opera sunt definite, după cum urmează:
Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) informează despre lansarea serviciului nou în beneficiul antreprenorilor și persoanelor fizice și anume suport în obținerea semnăturii electronice.
Ajustarea valorilor ce servesc drept criterii pentru clasificarea întreprinderilor, stabilite în cap.II din Legea nr. 179/2016 cu privire la întreprinderile mici și mijlocii, este scopul proiectului de lege elaborat de Ministerul Economiei, analiza impactului asupra acestuia fiind propusă pentru consultări publice. Autorii documentului consideră că implementarea prevederilor proiectului va asigura antreprenorilor accesul la instrumentele disponibile de susuținere a afacerilor. Astfel, drept întreprinderi micro ar putea fi definite cele care realizează o cifră anuală de afaceri sau dețin active totale de până la 18 mil. lei. La moment, în această categorie sunt incluse cele cu până la 9 salariați și care realizează o cifră de afaceri anuală netă sau dețin active totale de până la 9 mil. lei.
Cum urmează a fi declarat în tabelul nr. 2 din Declaraţia IPC21 perioadele de aflare în concediu neplătit a angajaţilor care activează în cadrul entităţilor economice care au aderat la parcul IT? În cazul în care angajatul s-a aflat în concediu neplătit parţial pe parcursul lunii, urmează ca perioadele să fie fragmentate ca şi pentru cazurile în care angajatul s-a aflat în concediu ordinar plătit?
În Monitorul Oficial de astăzi, 3 iunie curent, Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 57 din 17 mai 2022 cu privire la modificarea Clasificației bugetare. În continuare publicăm documentul integral. În temeiul articolului 27 din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014 și în scopul reglementării modului de reflectare a unor indicatori bugetari,
Implementarea unor politici de contabilitate și de audit în sectorul privat care să asigure un nivel de evidență și de transparență suficient pentru utilizatorii interni și externi ai informației financiare, fără a pune o povară birocratică excesivă pe companii; ...
Medierea reprezintă o modalitate de soluţionare alternativă a litigiilor pe cale amiabilă, în cadrul unui proces structurat, flexibil şi confidenţial, cu asistenţa unui sau mai multor mediatori.
Proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 179/2016 cu privire la întreprinderile mici şi mijlocii prevede suplinirea actului normativ cu articolul ce stabilește scopurile, atribuțiile și modul de funcționare a Fondului pentru Antreprenoriat și Creșterea Economică a Moldovei (FACEM). Documentul a fost aprobat de Parlament în lectura a doua în cadrul ședinței plenare din 24 noiembrie 2022.
Ministerul Finanţelor va aloca la 17 autorități ale administrației publice locale mijloace financiare în sumă de 1000,0 mii lei, prevăzute în bugetul de stat, în vederea susținerii programelor raionale/municipale de granturi destinate organizaţiilor de tineret și grupurilor de inițiativă ale tinerilor. Proiectul hotărârii de Guvern cu privire la alocarea mijloacelor financiare respective este propus pentru consultări publice de către autorități. Suma maximă acordată pentru co-finanțare, conform Programului, constituie 100 mii lei pentru fiecare autoritate publică locală,
Structurile asociative ale producătorilor și ale comercianților care plasează pe piață și comercializează produsele ambalate, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 379 din 18.06.2025 cu privire la stabilirea Sistemului
Creșterea salariilor pentru angajații din sectorul bugetar este o prioritate a actualului Guvern. O declarație în acest sens a făcut astăzi ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, în cadrul unei ședințe cu șefii Direcțiilor Finanțe din administrația publică locală. „Bugetul pentru anul 2020 va fi un buget al solidarității. Asta înseamnă creșteri salariale pentru majoritatea angajaților bugetari, dar și prestații sociale mai mari pentru persoanele cu cele mai mici venituri. Creșterea veniturilor populației este o prioritate a Guvernului și, atâta timp cât vom avea o creștere a productivității și respectiv a veniturilor la buget, suntem deciși să continuăm creșterea salariilor”, a declarat Natalia Gavrilița.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *