Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În curând va apărea de sub tipar ediția nr. 5(60) a P.P. „monitorul fiscal FISC.md” în care, ca de obicei, vă propunem materiale relevante, actuale și necesare pentru activitatea contabililor, auditorilor, experţilor în domeniul fiscal, analiştilor economici etc. Noutatea acestui număr este rubrica Sectorul agrar, în care ne-am propus să vă oferim răspunsuri la întrebările legate de particularitățile ținerii evidenței contabile în acest domeniu.
Ca urmare a aprobării Legii nr. 69/2023 privind implementarea prevederilor Acordului multilateral al autorităților competente pentru schimbul automat de informații privind conturile financiare, Ministerul Finanțelor a elaborat proiectul Regulamentului cu privire la schimbul automat de informații privind conturile financiare. Documentul poate fi consultat până la 5 iunie curent.
În conformitate cu art.104 lit.a) din Codul fiscal, se scutesc de TVA cu drept de deducere mărfurile, serviciile pentru export şi toate tipurile de transporturi internaţionale de mărfuri (inclusiv de expediţie) şi pasageri.
Directorul Serviciului Fiscal de Stat, domnul Petru Rotaru a avut astăzi o întrevedere cu Excelența sa, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, domnul Kent D. Logsdon. La eveniment a participat și domnul Scott Prentky, Consilier rezident al Trezoreriei SUA.
Ministerul Economiei și Infrastructurii a publicat în „Monitorul Oficial” din 8 mai curent Ordinul nr. 87 din 05.05.2020 cu privire la aprobarea completărilor ce se operează în anexa la Ordinul nr. 66/2010 fiind completată cu încă 10 întreprinderi Lista agenţilor economici-întreprinderi ale industriei uşoare şi a tipurilor de servicii prestate de către aceştia pe teritoriul Republicii Moldova solicitanţilor plasării mărfurilor sub regim vamal de perfecţionare activă, scutite de TVA cu drept de deducere. Astfel, în total, de aceste facilități beneficiază în prezent 972 de agenți economici.
Regulamentul cu privire la schimbul automat de informații privind conturile financiare (Regulament), aprobat prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 102 din 6 noiembrie 2023, stabilește inclusiv normele de precauție necesare pentru identificarea conturilor raportabile ale persoanei fizice.
Este cea de-a 11-a ediție a Conferinței Anuale de Fiscalitate, organizată pe data de 19 februarie 2025, de EY Moldova în parteneriat cu Asociația Businessului European din Moldova, care a reunit reprezentanți din diferite industrii ale mediului de afaceri.
Administratorul (persoană fizică nerezidentă) în cadrul unei SRL (persoană juridică rezidentă) desfășoară activitatea sa în baza contractului de prestări servicii (contract de management), efectuate la distantă, prin intermediul rețelelor de comunicație. Urmează a fi supuse impunerii la sursa de plată veniturile primite de administrator sub formă de remunerații în cadrul SRL și unde se vor reflecta
Guvernul a aprobat Conceptul tehnic al Sistemului informațional automatizat „Registrul bunurilor infracționale indisponibilizate” (SIA RBII). La momentul actual evidența bunurilor infracționale indisponibilizate se efectuează prin intermediul documentelor electronice, ceea ce presupune numeroase riscuri privind securitatea informației, integritatea datelor, istoricul de modificări, posibilitatea de a comunica cu alte sisteme informaționale guvernamentale etc. Evidența bunurilor presupune și documentarea procedurilor de evaluare și a licitațiilor realizate de specialiști în domeniu la solicitarea colaboratorilor Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI). Experții consideră că documentarea acestor proceduri va oferi transparență modului de administrare și valorificare a bunurilor.
Deținătorii drepturilor de proprietate și/sau operare pe teritoriul RM a sistemelor (platformelor) electronice de management, plasare/recepționare a comenzilor și/sau plăților (în continuare - sisteme electronice) în vederea prestării serviciilor de transport rutier în regim de taxi, vor trebui să fie reprezentanți de persoane juridice înregistrate pe teritoriul RM
Astăzi, 19 ianuarie 2023, autoritatea fiscală a publicat în MO Ordinul nr.01 din 5 ianuarie curent, prin care a fost aprobată Lista persoanelor cu drept de evaluare a bunurilor sechestrate de către Serviciul Fiscal de Stat. În continuare persoanele interesate pot consulta documentul publicat.
Ministerul Justiției în comun cu Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (SPCSB) au elaborat Metodologia de stabilire a jurisdicțiilor care nu implementează standardele internaționale de transparență,
În temeiul Hotărârii Guvernului nr. 901 din 30.12.2024 cu privire la modificarea unor HG (aspecte ce țin de domeniul fiscal și vamal), publicat în Monitorul oficial din 31 decembrie 2024, sunt revizuite prevederile a 18 acte normative1 ce se vor aplica din 1 ianuarie anul curent. De menționat că acestea au fost elaborate în scopul actualizării cadrului normativ la ultimele intervenții de ordin legislativ în Codul vamal și Codul fiscal.
Potrivit art.102 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul achitării TVA la buget, subiecţilor impozabili, înregistraţi în calitate de plătitori ai TVA, li se permite deducerea sumei TVA, achitată sau care urmează a fi achitată furnizorilor plătitori ai TVA, pe valorile materiale, serviciile procurate (inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător.
În Monitorul Oficial din 15 august curent a fost publicată Legea nr.214 din 31 iulie 2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală 2025).
Activitatea administratorilor este de un înalt grad de responsabilitate atât faţă de patrimoniul debitorului, cât şi faţă de cel al creditorilor.
Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a înaintat pentru consultări publice proiectul Regulamentului aferent stimulării morale (non-financiare) a contribuabililor oneşti, care va stabili modul şi condiţiile de organizare şi desfăşurare a acţiunii de stimulare cu certificate de credibilitate a celor mai oneşti
Consiliul Directorilor Executivi al Grupului Bancii Mondiale a aprobat un nou Cadru de Parteneriat cu Țara (CPT) pentru Moldova pentru perioada 2023-2027, menit să sprijine redresarea durabilă a țării, cu accent pe reforme care sprijină crearea de locuri de muncă și o economie mai verde, mai favorabilă incluziunii, anunță Ministerul Finanțelor.
Va fi în drept agentul economic să beneficieze de mai multe tipuri de subvenționări prevăzute de Regulamentul privind subvenționarea locurilor de muncă, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 49/2021, pe aceeași persoana fizică angajată?
„Unitatea de Implementare și Administrare a Proiectului Creșterii Producției Alimentare” se reorganizează, prin transformare, în Instituția Publică „Agenția pentru Dezvoltarea și Modernizarea Agriculturii”. Ieri, 24 iunie 2020, Guvernul a aprobat proiectul hotărârii cu privire la constituirea Agenției. Aceasta este persoană juridică, dispune de autonomie administrativă și financiară, de conturi de decontare, cont trezorerial și special în instituțiile bancare, inclusiv în valută străină. Funcția de fondator al instituției este exercitată, în numele statului, de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *