Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Evaluarea procesului de protecție a datelor cu caracter personal în cadrul autorităților publice a fost subiectul unei ședințe de lucru organizate cu ocazia demarării misiunii de audit intern orizontal
Ministerul Finanțelor a înaintat pentru consultări publice proiectul Programului național de dezvoltare al sistemului de achiziții publice pentru anii 2023-2026 (Program) care este un document de politici pe termen mediu, elaborat pentru stabilirea priorităților și măsurilor în domeniul achizițiilor publice, precum și întru implementarea Strategiei de dezvoltare a managementului finanțelor publice.
Potrivit art. 1096 din Codul civil (Cod), părţile unui contract pot conveni ca debitorul (promitentul) să efectueze prestaţia nu creditorului (stipulantului), ci terţului (beneficiarului), indicat sau neindicat în contract, care obţine în mod nemijlocit dreptul să pretindă prestaţia în folosul său.
Tranzacțiile efectuate între persoana juridică și persoana fizică care nu practică activitatea de întreprinzător (persoane afiliate) sunt supuse regulilor prețurilor de transfer sau nu?
Suntem o întreprindere din domeniul alimentației publice și la angajarea persoanelor fizice suportăm cheltuieli în legătură cu examenul medical al acestora. Totodată, sunt cazuri în care urmare a rezultatelor medicale persoana fizică nu este angajată fiind stabilite careva probleme de sănătate în legătură cu care nu ar face față sarcinii de muncă pe care urmează să o execute.
La 12 septembrie curent au intrat în vigoare noi prevederi ce vizează tichetele de masă, în special ce se referă la termenul de valabilitate al tichetului și la acordarea
Categoria beneficiarilor care pot aplica la Programul de Stat „Prima Casă” a fost extinsă. Astfel, vor putea aplica persoanele care au vârsta până la 50 de ani, precum și persoana care deține, în proprietate exclusivă sau împreună cu alți membri ai familiei, o locuință, indiferent de suprafața acesteia, într-un sat (o comună), dobândită prin moștenire sau donație. Legea nr. 70 din 21 mai 2020 pentru modificarea Legii privind unele măsuri în vederea implementării Programului de stat „Prima casă” a fost publicată în Monitorul Oficial din 5 iunie curent. Aceasta mai prevede și extinderea categoriilor de beneficiari ai programelor de compensare derulate în cadrul Programului prin includerea persoanelor care au accesat un credit ipotecar până la lansarea Programului „Prima Casă”, precum și reducerea cotei participației proprii inițiale de la 10% până la 5% din prețul de procurare a locuinței.
Prin Ordinul SFS nr.482 din 01.10.2025, publicat în data de 03 octombrie 2025 în Monitorul Oficial, au fost introduse noi prevederi în Anexa nr.2 la Ordinul SFS nr.1164/2012.
În perioada săptămânii precedente, 05-09 ianuarie 2026, conform informațiilor operative, încasările la bugetul public național administrate de Serviciul Fiscal de Stat constituie circa 606,4 mil. lei.
Prevederi generale privind combaterea întârzierii în executarea obligațiilor de plată în temeiul contractelor încheiate între profesioniști sau între profesioniști și autoritățile publice. În acest articol ne propunem să analizăm cadrul normativ recent,
Prin contract de comodat o parte (comodant) se obligă să transmită cu titlu gratuit un bun în folosinţă celeilalte părţi (comodatar), iar aceasta se obligă să restituie bunul la expirarea termenului pentru care i-a fost dat (art. 1234 alin. (1) din
Cine poate introduce mijloacele de transport în regim vamal de admitere temporară prin declarare prin acțiune?
Serviciul Vamal al Republicii Moldova, în parteneriat cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galați, au implementat Proiectul „Reabilitarea și modernizarea birourilor vamale de
Explicații cu privire la modul de prezentare în anumite situații a Informației IRM19, dar și modul de corectare a datelor prezentate inițial prin intermediul acestui formular, sunt adesea solicitate de către reprezentanții entităților economice.
Banca Națională a Moldovei (BNM) a decis să plafoneze comisioanele interbancare percepute la operațiunile cu cardul de plată. Această măsură va duce nemijlocit la scăderea costurilor suportate atât de agenții economici, cât și de consumatorii finali.
Reieșind din estimările volumelor de resurse preconizate a fi obținute în anul 2025, volumul bugetului de stat pentru anul 2025 se propune a fi modificat în raport cu volumul aprobat.
Direcția generală control a emis 87 de decizii asupra cazurilor de încălcare a legislației, constatate în luna septembrie 2025, fiind calculate obligații suplimentare la buget în sumă de 13,56 mil. lei.
În Monitorul Oficial din 27 decembrie a fost publicată Legea nr. 311 din 26 decembrie 2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica fiscală și vamală). În primul rând, prin această lege a fost transferat termenul de intrare în vigoare a
Ministerul Mediului a oferit câteva clarificări suplimentare referitoare la aplicarea taxei pentru poluarea mediului și regimul Responsabilității Extinse a Producătorului (REP), pe care le prezentăm în continuare sub formă de întrebări-răspunsuri.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *