Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Din 1 mai 2022, la efectuarea livrărilor impozabile cu TVA de produse petroliere principale (benzină, motorină) pe teritoriul țării, subiectul impozabil va fi obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) pentru livrarea respectivă factura fiscală electronică (e-Factura), stabilesc completările la art. 117 (pct. 13) din Codul fiscal, publicate astăzi, 1 martie 2022, în „MO”. Legea nr. 40 pentru modificarea unor acte normative din 17 februarie 2022 (Legea nr. 40/2022) stabilește că, prin derogare de la prevederile Legii nr. 163/2010 privind autorizarea executării lucrărilor de construcție, se instituie moratoriu pe un termen de 6 luni de la data publicării legii (până la 1 septembrie anul curent)
În luna august P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” vine cu o nouă ediție a revistei în care punem la dispoziția specialiștilor din domeniul fiscal, contabil, finanțe, asigurări sociale, resurse umane, jurisprudență etc. articole utile și relevante. În numărului 5 (68) a revistei ce va ieși în curând de sub tipar, propunem articolul „Evidența combustibilului: aspecte contabile și fiscale”, elaborat de Marina Brihuneț, în care autorul descrie modul de reflectare în contabilitate a operațiunilor de procurare a combustibilului; a reducerilor de preț aferente combustibilului procurat; de ținere a evidenței cardurilor valorice; de transmitere în gestiune a combustibilului șoferilor; de stabilire a normelor de consum de combustibil (inclusiv conform datelor calculatoarelor de bord,
Contribuabilii au obligația generală de a achita la buget în termen și în volum deplin suma obligațiilor lor, care fie că au fost calculate de sine stătător, fie că au fost dispuse spre achitare prin decizia organului fiscal. Pe lângă aceasta, contribuabilii beneficiază și de dreptul de a le fi restituite din buget sumele care au fost achitate în plus sau care conform legislației urmează a fi restituite.
Problema încasării mijloacelor bănești pentru serviciile prestate clienților nerezidenți de către companiile IT (și nu numai) este una mai veche, însă rămâne actuală până în prezent. Anterior, deja au fost abordate dificultățile cu care se confruntă oamenii de afaceri în ceea ce privește utilizarea platformei PayPal, însă nu mai puțin importante sunt dilemele contabililor practicieni în ceea ce privește reflectarea corectă a unor astfel de tranzacții.
Guvernul Republicii Moldova intenționează atragerea împrumutului de stat extern din partea Fondului Monetar Internațional prin intermediul mecanismului de finanțare extinsă (EFF) în sumă de 266,7 mil. drepturi speciale de tragere (DST) (circa $560 mil.), precum și prin intermediul mecanismului extins de creditare (EFC), în sumă de 104,75 mil. DST, ce vor fi utilizate pentru finanțarea necesităților bugetului de stat. Guvernul a aprobat în ședința de ieri, 22 decembrie, proiectele de hotărâri cu privire la aprobarea proiectelor de lege privind atragerea împrumutului de stat extern.
În Monitorul Oficial din 28 mai curent a fost publicată Hotărârea Curții de Conturi nr.16 din 29 aprilie 2021 cu privire la Raportul auditului asupra rapoartelor financiare consolidate ale Ministerului Economiei și Infrastructurii încheiate la 31 decembrie 2020. Misiunea de audit public extern a fost realizată conform Programelor activității de audit a Curții de Conturi pe anii 2020 și 20212, având drept scop oferirea unei asigurări rezonabile cu privire la faptul că rapoartele financiare consolidate ale Ministerului Economiei și Infrastructurii încheiate la 31 decembrie 2020 nu conțin, în ansamblul lor, denaturări semnificative, cauzate de fraude sau erori, precum și emiterea unei opinii.
În cazul efectuării tranzacțiilor cu mijloacele fixe contabilii practicieni întâmpină un șir de dificultăți ce țin de documentarea, aprecierea consecințelor fiscale și raportarea operațiunilor corespunzătoare. În continuare, în baza mai multor exemple, vom încerca să oferim răspunsul la mai multe întrebări.
Reglementările ce țin de introducerea/scoaterea bunurilor de pe teritoriul RM de către persoanele fizice sunt prevăzute de Legea nr. 1569/2002 cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice (Legea nr. 1569/2002).
Potrivit art. 141 alin.(2) din Codul fiscal, plăţile salariale efectuate angajaţilor sau în folosul acestora de către rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei în baza legislaţiei muncii şi actelor normative ce conţin norme ale dreptului muncii nu generează obligaţii suplimentare privind impozitul pe venit aferent acestor plăţi conform titlului II din Codul fiscal, impozitul în cauză fiind inclus în componenţa impozitului unic reglementat de cap.1 titlul X din Codul fiscal.
Angajarea şi transferul unor categorii de lucrători la alt lucru se vor face conform avizelor medicale eliberate în temeiul examenelor medicale. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la сoncedierea salariatului pentru refuzul de a trece examenul medical obligatoriu. Cheltuielile ce ţin de organizarea şi efectuarea examenului medical sunt suportate de angajator.
Potrivit prevederilor pct.7 din cap. III „Prevederi speciale” al Ordinului IFPS cu privire la aprobarea formularului Declarației privind TVA și a Modului de completare a declarației privind TVA nr. 1164 din 25.10.2012, persoanele care nu sînt înregistrate în calitate de plătitori ai TVA, dar care conform legislaţiei au obligaţia de a achita taxa pe valoarea adăugată, au obligaţia de a prezenta Serviciului Fiscal de Stat Declaraţia privind TVA în următoarele situaţii:
În sensul restituirii amenzii penale, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a reiterat poziția Serviciului Fiscal de Stat (SFS) precum că, conform prevederilor art. 1 alin. (2) din Codul fiscal (CF), prezentul cod reglementează relaţiile ce ţin de executarea obligaţiilor fiscale în ce privește impozitele și taxele de stat, stabilind, de asemenea, principiile generale de determinare și percepere a impozitelor și taxelor locale. Iar, în corespundere cu prevederile alin. (3) al CF, noţiunile și prevederile prezentului cod se aplică în exclusivitate în limitele relațiilor fiscale și ale altor relaţii legate de acestea.
Conform modificărilor operate în art. 341 alin. (8) al Codului Fiscal, prin Legea nr. 324 din 23.12.2013 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative
Centrul unic de apel al Serviciului Fiscal de Stat reprezintă o modalitate de comunicare directă și operativă cu beneficiarii principali ai serviciilor autorității fiscale. Linia telefonică gratuită (0 8000 1525) permite eliminarea neclarităților privind determinarea specialistului necesar și numărul potrivit pentru a-l contacta. Pe parcursul primelor trei trimestre ale anului 2021, de către operatorii Centrului unic de apel al Serviciului Fiscal de Stat au fost recepționate 131 399 apeluri de la contribuabili. Informația detaliată se prezintă conform tabelului.
Am ieşit la pensie în anul 2018, luna noiembrie, şi am lucrat mai mult de doi ani după ieşirea la pensie dar, în unele luni am activat în bază de contract de prestare a serviciilor. Voi avea dreptul la reexaminarea pensiei în cazul în care nu am lucrat doi ani consecutivi? Se includ în stagiul de cotizare perioadele în care persoanele activează pe bază de contract de prestare a serviciilor?
În cazul în care valoarea achiziției nu depășește 30 000 lei (fără taxa pe valoarea adăugată), se permite achiziționarea bunurilor, serviciilor și lucrărilor în baza contului de plată, prevede proiectul hotărârii de Guvern pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de organizare a achizițiilor publice de valoare mica, elaborat și înaintat pentru consultări publice de către Ministerul Finanțelor. Autorii documentului menționează că proiectul a fost elaborat în scopul realizării prevederilor art.2 alin. (4) din Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice1 (Legea nr. 131/2015) și art.1 alin. (3) din Legea nr. 74/2020 privind achizițiile în sectoarele energeticii, apei, transportului și serviciilor poștale2 (Legea nr. 74/2020), care vor intra în vigoare din 26 iunie 2021,
Lansarea, lichidarea și prestarea serviciilor publice prestate cetățenilor se va efectua în baza unei legi speciale. În cadrul ședinței din 3 decembrie curent, Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de lege ce are ca scop crearea unui cadru juridic pentru sistemul de prestare a serviciilor publice, ceea ce va asigura accesibilitatea, calitatea și eficiența prestării lor, cu realizarea unui echilibru între satisfacerea necesităților și intereselor beneficiarilor de servicii publice și a interesului public. Astfel, serviciile vor fi incluse în Registrul de stat al serviciilor publice, ce va fi instituit de Guvern, iar cele ce nu vor fi înregistrate în acest registru, nu vor fi premise pentru a fi prestate. Totodată, documentul prevede prestarea serviciilor publice electronic sau la ghișeu, însă se va urmări, în mod prioritar,
În Monitorul Oficial de astăzi, 9 octombrie 2020, Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 113 din 15.09.2020 privind modificarea şi completarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.216 din 28 decembrie 2015. În temeiul articolului 11, alineatul (2) din Legea contabilității nr. 113-XVI/2007 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.27-34, art.61), întru ajustarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar la modificările/ completările efectuate în Clasificația economică și Normele metodologice privind aplicarea Clasificației economice, aprobate prin ordinul ministrului finanțelor privind Clasificația bugetară nr. 208/2015 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 370-376 art. 2727 din 31.12.2015),
Care va fi baza impozabilă pentru calcularea taxei pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii, în cazul în care în notificarea privind iniţierea activităţii de comerţ depusă la autoritatea administraţiei publice locale suprafața obiectului este indicată 500 m2, iar conform contractului de închiriere - 450 m2?
La etapa actuală evidența proiectelor de dezvoltare regională, inclusiv istoricul acestora și fazele de implementare, se efectuează aleatoriu, fără posibilitatea de generare a rapoartelor conform necesităților beneficiarilor de informație, ceea ce a condiționat elaborarea conceptului Sistemului informațional pentru gestiunea proiectelor de dezvoltare regională. Hotărârea Guvernului nr. 83 din 26 mai 2021 cu privire la aprobarea conceptului a fost publicată în Monitorul Oficial din 2 iulie curent. Astfel, sistemul formează resursa informațională Registrul proiectelor de dezvoltare regională și va asigura crearea unui instrument pentru gestionarea și evidența respectivelor proiecte, precum și va centraliza toate informațiile referitoare la acestea într-o bază de date unică,
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *