Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Care va fi regimul fiscal aplicat granturilor primite de subiecții impunerii cu regimul fiscal al agenţilor economici care desfăşoară activităţi în domeniul comercializării deşeurilor de metale feroase şi neferoase ?
Performanța financiară a Asociațiilor de Economii și Împrumut (în continuare – AEÎ) constă din structura indicatorilor bilanțului și relațiile dintre veniturile și cheltuielile ei în situația de profit și pierderi. Astfel, în acest compartiment vor fi descriși indicatorii ce exprimă structura bilanțului,
Activitatea de comerț cu amănuntul în baza patentei de întreprinzător se permite a fi desfășurată, conform legislației, până la data de 01 iulie 2023, doar pentru titularii care au deținut patente pentru genul de activitate respectiv (pozițiile 1.1 și 1.2 din anexa la Legea nr. 93/1998) în mod continuu începând cu 27 decembrie 2016 și până la situația din 31 decembrie 2022. Reieșind din acest fapt, în vederea asigurării continuității activității sale în domeniul comerțului cu amănuntul,
Serviciul Fiscal de Stat a operat modificări în Ordinul nr.622/2018 privind particularitățile administrării prevederilor art.901 alin.(34) din Codul fiscal1. Astfel, de rând cu intervenții redacționale, autoritatea fiscală vine și cu precizări ce țin de modul de înregistrare, evidență a contractelor de locaţiune, arendă, uzufruct, superficie a imobilelor, precum și termenii de onorare a obligațiilor fiscale obținute în urma acestor acțiuni. Conform Ordinului nr.180 din 31 martie 2021, anexa nr.1 la Ordinul nr.662/2018 este redenumită din „recomandări metodologice” în Regulamentul privind particularităţile administrării prevederilor art. 901 alin. (34) din Codul fiscal, unele prevederi ale acestuia fiind actualizate.
În conformitate cu art. 92 alin. (1) și (2) din Codul fiscal (CF), impozitul reţinut conform art. 6918 și art. 88–91 din CF se achită la buget de către persoana care a efectuat reţinerea până la data de 25 a lunii următoare lunii în care au fost efectuate plățile. Dările de seamă privind impozitul pe venit, privind primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală reţinute și contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate se prezintă de către plătitorii veniturilor Serviciului Fiscal de Stat până la data de 25 a lunii următoare lunii în care au fost efectuate plăţile.
Răspunsul la întrebarea cu privire la consecințele fiscale ce apar în condițiile în care fondatorul unei entității decide majorarea capitalului social din contul profitului nerepartizat al anilor precedenți și dacă entitatea urmează să calculeze și să achite impozitul pe venit în rezultatul acestei operațiuni economice, abonații „monitorului fiscal FISC.md”, vor găsi în articolul Iuliei Țurcan „Majorarea capitalului social din contul
Serviciul Fiscal de Stat informează că, întreprinderile clasificate ca întreprinderi micro, mici sau mijlocii pot achita impozitul pe venit calculat, până la data de 25 a lunii următoare lunii în care au fost plătite dividende, inclusiv sub formă de acțiuni sau cote părți, din profitul obţinut în perioadele fiscale 2023–2025 inclusiv, potrivit art. 87 alin. (11) din Codul fiscal.
Care urmează a fi numărul zilelor efectiv lucrate pe parcursul lunii precedente, prin prisma noțiunii „zi lucrătoare”, în baza contractului încheiat între salariat și angajator, cu durata de 5 ore în zi
Vor fi atribuite la deduceri cheltuielile de deplasare în cazul în care nu au fost întocmite documentele stabilite de legislație? Conform art.24 alin.(3) din Codul fiscal, deducerea cheltuielilor de delegaţii, de reprezentanţă, de asigurare
Încetarea activității economice a unei întreprinderi nu atrage automat după sine și lichidarea entității, agentul economic în continuare având obligativitatea de prezentare a dărilor de seamă, de plată a impozitelor etc., neîndeplinirea obligațiilor conducând la atragerea persoanelor fizice și juridice la răspundere în modul stabilit de actele normative.
Pentru a obține confirmarea veniturilor obținute în Republica Moldova, solicitantul va depune o cerere la orice Direcție deservire fiscală
Potrivit art. 901 alin. (3) din Codul fiscal, persoanele specificate la art.90 reţin un impozit în mărime de 10% din veniturile obţinute de către persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, de la transmiterea în posesie şi/sau folosinţă (locaţiune, arendă, uzufruct) a proprietăţii mobiliare şi imobiliare, cu excepţia arendei terenurilor agricole.
Majorarea de întârziere reprezintă produsul (înmulțirea) dintre cuantumul plății de bază, nestins în termenul stabilit, numărul de zile întârziate și cota zilnică a majorării de întârziere (%).
Prin Legea nr. 356/2022 (politica fiscal și vamală 2023) s-a acordat dreptul de utilizare a scutirilor persoanelor fizice care, pe parcursul perioadei fiscale, au obţinut venituri impozitate conform art.88/1 (domeniul transportului rutier de persoane în regim de taxi)
Aspectele ce țin de dreptul la utilizare a scutirilor personale, precum și a celor pentru persoanele întreținute, de către angajați rămân actuale an de an, fiind solicitate precizări atât din partea contribuabililor persoane fizice (salariați), cât și din partea angajatorilor.
Poate oare Biroul Asociat de Avocați (BAA) sau Cabinetul Avocatului să angajeze în calitate de salariat un asistent personal sau un consultant și să încheie cu acesta un contract individual de muncă? Cum urmează biroul sau cabinetul avocatului să declarare veniturile achitate persoanelor angajate?
O acțiune importantă a ciclului contabil este inventarierea. Entitățile care țin contabilitatea sunt obligate să efectueze inventarierea. Regulile de efectuare a inventarierii elementelor de activ şi datorii, constatarea şi înregistrarea rezultatelor inventarierii şi perfectarea formularelor utilizate la efectuarea inventarierii sunt stabilite de Regulamentul privind inventarierea aprobat prin Ordinul Ministrului finanțelor nr.60 din 29 mai 2012. Regulile specifice de efectuare a inventarierii în anumite ramuri, domenii/sectoare de activitate se elaborează de organele centrale de specialitate, acestea coordonându-se cu Ministerul Finanțelor.
Încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care transmit în locațiune bunuri imobile au crescut cu 38,2% în primele 6 luni ale anului 2023 și constituie 26,0 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului 2022.
Poate fi utilizată scutirea pentru persoanele întreținute concomitent de către ambii părinți, în cazul în care unul din părinți este cetățean străin, însă întrunește cel puțin una din condițiile stabilite la art. 5 pct. 5 din Codul fiscal, fiind calificat drept rezident al Republicii Moldova în scopuri fiscale?
Proprietatea privată (automobilul) nefolosită în activitatea de întreprinzător, potrivit art.39 alin.(1) lit. b) din Codul fiscal, se consideră activ de capital. Totodată, potrivit art.37 din CF, prevederile capitolului V din Codul fiscal se aplică contribuabililor persoane fizice rezidenți și nerezidenți ai RM care nu practică activitate de întreprinzător și care vând, schimbă sau înstrăinează sub altă formă, active de capital.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *