Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
În cadrul ședinței din 13 septembrie curent, Guvernul a aprobat proiectul cu privire la modificarea și completarea Legii nr. 139/2012 cu privire la ajutorul de stat,
Capitalul social al societăților pe acțiuni (SA) nu va putea fi modificat și acțiunile nu vor putea fi emise până când nu vor fi finalizate toate etapele aferente modificării capitalului social, aprobate anterior.
Directorul Serviciului Fiscal de Stat, Petru Rotaru a semnat la data de 25 mai 2023 Planul comun de activitate cu Agenția Națională Transport Auto și Inspectoratul General al Poliției, privind măsurile de prevenire și combatere a transportului rutier ilicit de persoane, mărfuri și colete, lichidarea gărilor clandestine, ameliorarea situației în domeniul transportului rutier.
În conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Finanțelor nr.65 din 18.04.2019 aviz de însoțire a mărfii este un formular tipizat de document primar cu regim special care se eliberează în următoarele cazuri:
Proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (facilitarea activității mediului de afaceri II), elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării în comun cu Ministerul Finanțelor,
Datele din banca de date a SI „e-AEO” vor fi oferite autorităților administrației publice ale RM, persoanelor fizice și juridice, precum și în caz de schimb informațional între participanții la Sistem. Nivelul de acces al beneficiarului de date ale Sistemului la informația solicitată va fi stabilită de legislație, în funcție de statutul juridic al acestuia și regimul juridic al informației.
În conformitate cu prevederile art.170 Cod Vamal, se poate depune o declarație vamală anterior datei estimate pentru prezentarea mărfurilor în vamă. Declararea mărfurilor anterior prezentării acestora în vamă oferă o serie de beneficii semnificative operatorilor
Antreprenorii începători percep comerțul internațional ca fiind unul complex și dificil de realizat. Dar având o pregătire adecvată și o abordare corectă,
De către entitate s-a procurat angajatului bilet de avion, pentru a pleca în deplasare însă din anumite motive nu a plecat. Cum urmează a fi contabilizate corect aceste cheltuieli ?
Economia modernă se deosebește prin interesul de a crea sau produce valoare prin utilizarea rațională şi eficientă a resurselor. În condițiile Republicii Moldova, care dispune de resurse naturale minime, realizarea acestei sarcini este de o importanţă majoră. Gestionarea şi folosirea eficientă a resurselor și potenţialului de producţie impune crearea unui cadru organizațional la agenții economici din sfera de producţie (inclusiv entitățile care desfășoară activitate agricolă).
Compania „X” este rezident al Ciprului și este un asociat al companiei din RM. Conform prevederilor art. 10 paragrafului 2 din Convenția între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Cipru pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale, cu privire la impozitele pe venit (în continuare – Convenția), se aplică cota redusă a impozitului pe venit aferent dividendelor dacă proprietarul beneficiar deține cel puțin 25 la sută din capitalul societății plătitoare.
În conformitate cu art.369 din Codul fiscal nr.1163/1998 obiect al impunerii cu impozit unic îl reprezintă venitul din vînzări, înregistrat lunar în evidenţa contabilă. Mărimea venitului respectiv se determină în conformitate cu prevederile Standardelor Naţionale de Contabilitate sau, după caz, ale IFRS, în condiţiile legislaţiei în vigoare.
Proiectul de lege privind serviciile de finanțare participativă, ce are ca scop oferirea unei alternative de finanțare pentru întreprinderile nou create, întreprinderile mici și mijlocii și autoritățile administrației publice locale, prin intermediul platformelor de finanțare participativă, a fost aprobat în lectura a doua.
Începând cu 1 ianuarie 2023, cuantumul salariului mediu lunar pe economie, prognozat pentru anul 2023 va constitui 11700 lei, în creștere cu 1800 lei față de cel aprobat pentru anul curent. Hotărârea Guvernului nr. 936 din 28 decembrie 2022, prin care a fost aprobat respectivul cuantum, este publicată în Monitorul Oficial de astăzi, 29 decembrie.
Medierea reprezintă o modalitate de soluţionare alternativă a litigiilor pe cale amiabilă, în cadrul unui proces structurat, flexibil şi confidenţial, cu asistenţa unui sau mai multor mediatori.
În urma desfășurării campaniei de depunere a Declarațiilor persoanelor fizice cu privire la impozitul pe venit (formularul CET18), a fost lansată o nouă campanie de recepționare a Cererilor privind restituirea sumei impozitului pe venit achitat/reținut
Veniturile bugetului de stat pentru anul 2022 au fost realizate în sumă de 59 248,0 mil. lei, gradul de realizare față de prevederile anuale precizate fiind de 99,8%
Serviciul vamal a elaborat proiectul Conceptului Sistemului informațional de gestionare a autorizației de agent economic autorizat și al Regulamentului privind modul de ținere a Registrului de stat a autorizației de agent economic autorizat, care a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat și urmează a fi supus consultărilor publice.
În scopul executării prevederilor cap. 112 din Titlul V al Codului fiscal (în continuare – CF), introduse prin Legea nr. 356/2022 cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative și care urmează a fi puse în aplicare din 1 ianuarie 2024, Ministerul Finanțelor a elaborat
În cadrul conferinței de presă, susținute acum câteva minute, prim-ministrul Natalia Gavriliță a anunțat că Guvernul va implementa un program de suport pentru cetățeni în contextul majorării tarifelor la energia termică, gaze, lemne, cărbune. Astfel, circa 746 mii de familii vulnerabile vor beneficia de compensații pentru consumul de gaze naturale, ce va fi acordată în două trepte: 4,5 lei din tarif – pentru primii 50 m3, adică prețul pe care îl vor plăti consumatorii va fi 6,8 lei, iar consumul de gaze cuprins între 50 și 100 m3 consumat va costa 7,9 lei/m3 , suma compensației constituind 3,2 lei per m3.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *