Filtru de căutare
Perioada publicării
de la
până la
Compartiment pagină
Subcompartiment pagină
Catalogul tematic
Catalogul autorilor
Catalogul revistelor
Catalogul instituțiilor
Cuvânt cheie
Căutați pe google
Sursa principală de finanțare a SNDAR-2030 este Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural (FNDAMR), iar la finanțarea Strategiei contribuie, de asemenea, Fondul Național de Dezvoltare Regională și Fondul Național de Mediu și Fondul de Eficiență Energetică.
Ministerul Finanțelor a elaborat proiectul hotărârii Guvernului cu privire la aprobarea Regulamentului privind eliberarea și evidența Certificatului de producător agricol autohton (Regulament) ce are drept scop aprobarea unui formular tipizat – Certificat de producător agricol autohton (Certificat), precum și reglementarea modalității eliberării și evidenței acestuia. Potrivit autorilor, obiectivul inițiativei este valorificarea produselor agricole autohtone în piețe, crearea evidenței centralizate, verificarea provenienței și a calității produselor.
În conformitate cu prevederile art.3 din Legea cu privire la condominiu nr. 187/2022, condominiul reprezintă ansamblu format dintr-un teren cu una sau, în condițiile art.10, mai multe clădiri în care există unități care fac obiectul dreptului de proprietate exclusivă și părți comune care fac obiectul dreptului de proprietate comună,
Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a înaintat pentru consultări publice proiectul Codului urbanismului și construcțiilor (Cod) care stabilește cadrul legal unitar pentru amenajarea teritoriului, urbanism, autorizarea și executarea lucrărilor de proiectare și construcții, postutilizarea construcțiilor, asigurarea calității construcțiilor, a materialelor și a produselor pentru construcții, exercitarea controlului de stat cu privire la respectarea disciplinei în urbanism și a regimului de autorizarea construcțiilor, precum și aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calității în construcții pe teritoriul Moldovei, cu respectarea interesului public.
Modul de aplicare al impozitului pe bunurile imobiliare și impozitului funciar este reglementat de titlul VI al Codului fiscal și de Legea nr. 1056/2000 pentru punerea în aplicare a titlului VI al Codului fiscal.
Neînregistrarea în sistemul informațional a adresei stupinei în staţionar şi a numărului familiilor de albine, precum și a informațiilor referitoare la amplasarea stupinei în pastoral, lipsa paşaportului stupinei și amplasarea stupinei fără acordul deţinătorilor de teren, cu încălcarea legislaţiei de mediu şi sanitar-veterinare vor fi sancționate.
Subiecți ai impunerii cu taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii, potrivit art. 290 lit. e) din Codul fiscal, sunt persoanele fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător şi persoanele juridice, care dispun de obiecte ale impunerii.
Amintim contribuabililor că la 31 martie expiră termenul de achitare a primei de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă cu reducerile prevăzute de legislația în vigoare. Compania Națională de Asigurări medicale vine cu răspunsul la 10 întrebări utile pentru persoanele obligate să se asigure în mod individual în anul 2021. 1. Cine are obligaţia de a achita prima de asigurare în sumă fixă? În sistemul AOAM asiguratul este persoana fizică obligată prin lege să asigure riscul propriu de a se îmbolnăvi, care face parte din următoarele categorii de plătitori:
Cadrul juridic al activității de evaluare a bunurilor și drepturilor patrimoniale, al activității de evaluare profesională, precum și al reglementării de stat și obștești a acestei activități este stabilit de Legea nr. 989/2002 cu privire la activitatea de evaluare.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a elaborat un proiect de lege privind facilitarea activității din domeniul alimentar, ce are ca scop protecția sănătății consumatorului, plasarea pe piață a produselor alimentare sigure și calitative prin reglementarea noilor cerințe de certificare.
(Continuare. Partea I în nr. 2 (72), 2022). Mărimea pierderilor agricole prognozate spre recuperare de către entitatea cu activitate extractivă în cazul în care pe terenul atribuit se află o plantație perenă (vie sau livadă roditoare)este compusă din două părți: pierderi provenite din roada nerecoltată;
Ministerul Finanțelor a înaintat pentru consultări publice proiectul Regulamentului cu privire la modul de administrare a bunurilor confiscate, a bunurilor fără stăpân, a produselor agricole și alimentare perisabile sechestrate
La data de 18.07.2025, în Monitorul Oficial al RM a fost publicată Legea nr. 187/2025 pentru modificarea unor acte normative, prin care au fost operate ajustări la Codul fiscal, Codul vamal și a alte acte normative, în vederea asigurării unui cadru legal mai clar și eficient pentru aplicarea prevederilor legislației fiscale și vamale. În cele ce urmează se propune trecerea în revistă a celor mai importante măsuri ce se regăsesc în Legea nr. 187/2025.
Care va fi valoarea impozabilă a unui activ (scroafe pentru reproducere, ce ulterior sunt sacrificate) care urmează a fi vândute unei părți afiliate la un preț de piață, unde valoarea de piață a ofertei (greutatea de sacrificare) este mai mică decât valoarea contabilă a activului sacrificat?
Anul 2020 s-a dovedit a fi unul foarte nefavorabil pentru producătorii agricoli din RM din punct de vedere al condițiilor climaterice. Anterior, întru asigurarea unei producții stabile în sectorul agricol prin asigurarea subvenționată a riscurilor de producție în agricultură, Parlamentul a aprobat Legea privind asigurarea subvenționată a riscurilor de producție în agricultură nr. 243 din 08.07.2004 (Legea nr. 243/2004). Potrivit art. 6 din Legea nr. 243/2004, riscul asigurat în agricultură este un eveniment natural, posibil și viitor, dar incert, cum ar fi: influența nefavorabilă a condițiilor meteorologice, bolile/dăunătorii plantelor și animalelor, care poate provoca pierderi de recolte, mortalitatea și/sau sacrificarea de necesitate a animalelor conform indicațiilor serviciului veterinar de stat și în legătură cu apariția căruia se stabilesc obligații de asigurare.
Până la 21 aprilie 2023, agricultorii pot depune cererile de solicitare a subvenţiei în avans pentru proiectele investiţionale privind lucrările de îmbunătăţiri funciare, ameliorare și protecție a solului. Deținătorii de terenuri pot obține suport din partea statului pentru următoarele măsuri
Termenul-limită de prezentare a dărilor de seamă fiscale și termenul de achitare a impozitelor, taxelor, primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale pentru luna noiembrie este data de 26 decembrie 2024, precizează Serviciul Fiscal de Stat.
Impozitul pe bunurile imobiliare este impozitul local care reprezintă o plată obligatorie la buget de la valoarea bunurilor imobiliare. În cazul persoanelor fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător acest impozit se achită în funcție de data apariției dreptului de proprietate: în cazul bunurilor imobiliare existente şi/sau dobândite până la data de 31 mai inclusiv a anului fiscal în curs, impozitul pe bunurile imobiliare se achită nu mai târziu de data de 30 iunie a anului curent1. Respectiv, subiecții impunerii deja primesc avizele de plată a acestui impozit.
Asigurarea conformării fiscale reprezintă una dintre prioritățile de bază ale Serviciului Fiscal de Stat. În majoritatea cazurilor, autoritatea fiscală recurge la măsuri de prevenire și conformare voluntară, însă, atunci când riscurile de eschivare devin majore și alte instrumente nu dau rezultate, sunt aplicate măsuri de conformare forțată.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *