Știri

Proiectul Codului urbanismului și construcțiilor, propus pentru consultări publice

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale a înaintat pentru consultări publice proiectul Codului urbanismului și construcțiilor (Cod) care stabilește cadrul legal unitar pentru amenajarea teritoriului, urbanism, autorizarea și executarea lucrărilor de proiectare și construcții, postutilizarea construcțiilor, asigurarea calității construcțiilor, a materialelor și a produselor pentru construcții, exercitarea controlului de stat cu privire la respectarea disciplinei în urbanism și a regimului de autorizarea construcțiilor, precum și aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calității în construcții pe teritoriul Moldovei, cu respectarea interesului public.

 

Conform proiectului, prevederile Codului se vor aplica terenurilor în vederea realizării operațiunilor de amenajare a teritoriului și urbanism, construcțiilor şi instalațiilor aferente acestora, indiferent de tipul de proprietate sau destinație, respectiv pentru realizarea lucrărilor la construcțiile noi,  a lucrărilor de reparație capitală și reconstrucție la construcțiile existente, precum și a lucrărilor de reparație, consolidare, conservare, restaurare, reabilitare a construcțiilor cu statut de monument.

 

În condițiile aprobării proiectului în redacția propusă, actele permisive prevăzute în Cod se vor elibera în mod obligatoriu prin intermediul Sistemului informațional automatizat de gestionare și eliberare a actelor permisive (SIA GEAP) și se vor emite de către autoritățile competente în formă electronică. Cu titlu de excepție, la solicitarea titularului, actul permisiv poate fi emis pe suport de hârtie.

 

De menționat, că prevederile Codului nu se vor aplica în cazul caselor de locuit cu un etaj, pentru una sau două familii şi anexele gospodărești ale acestora construite pe teren privat și situate în localitățile rurale (inclusiv casele de vacanță construite în întovărășirile pomicole), cu excepția celora din zonele protejate; centralele electrice care utilizează surse regenerabile de energie în cazul clădirilor rezidențiale.

 

Reglementările elaborate nu se vor aplica și în raport cu construcțiile provizorii cu suprafețe mai mici de 150 m2 din localitățile rurale, cu excepția celora din zonele protejate; construcțiile provizorii (ușor demontabile și fără fundații), cu destinație agricolă și silvică; lucrările de extragere a substanțelor minerale utile, inclusiv extracția petrolului și a gazelor naturale.

 

Se propune ca în cazul construcțiilor provizorii cu suprafețe mai mici de 150 m2 din localitățile rurale și construcțiilor provizorii (ușor demontabile și fără fundații), cu destinație agricolă și silvică să nu se supună procedurii de recepție și să nu fie înregistrate în registrul bunurilor imobile.

 

Propunerile cu privire la îmbunătățirea proiectului se vor accepta până la 28 aprilie anul curent.


Anunț privind consultarea publica a proiectului Codului urbanismului și construcțiilor
https://particip.gov.md

 

 

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale

848 vizualizări

Data publicării:

25 Aprilie /2023 07:56

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

autorizați de construcție | urbanism

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon