
Cadrul normativ national din domeniul controalelor asupra produselor de origine animală urmează a fi adus în concordanță cu acquis-ul comunitar. În Monitorul Oficial din 9 septembrie curent au fost publicate mai multe documente ce vizează sectorul producției de origine animală, inclusiv controalele efectuate la frontieră:
În primul rând, urmează a fi instituit un sistem electronic de gestionare a informațiilor pentru controalele oficiale în domeniul agroalimentar, interconectat cu Registrul de stat al controalelor pentru preluarea în mod automat a informației primare referitoare la controalele exercitate de autoritățile publice în condițiile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat. Totodată, pentru a preveni orice risc pentru sănătatea publică și animală, autoritatea competentă de la postul de inspecție de la frontiera de introducere în țară va monitoriza sosirea transporturilor la destinație în cazul unor bunuri, în termen de 15 zile.
În același timp, natura și frecvența sarcinilor de audit privind fiecare unitate depind de riscul estimat. În acest sens, în funcție de gradul de risc, vor fi evaluate riscurile pentru sănătatea umană și, după caz, pentru sănătatea animală, în cazul abatoarelor, aspectele legate de bunăstarea animalelor, precum și tipul de prelucrare efectuat și rezultatele acesteia, dar și înregistrările anterioare ale operatorului din domeniul alimentar. De asemenea, în cadrul auditurilor efectuate în abatoare sau unități de prelucrare a vânatului, va fi verificată și evaluarea informațiilor privind lanțul alimentar.
Mai menționăm că prin documentele publicate au fost instituite cerințe specifice și frecvența minimă uniformă a controalelor oficiale asupra oricărui produs de origine animală, în ceea ce privește auditurile și marca de identificare și asupra cărnii proaspete, inclusiv cerințele specifice pentru audituri și sarcini specifice în ceea ce privește controalele asupra cărnii proaspete; măsurile care trebuie luate în caz de neconformitate a cărnii proaspete cu cerințele aplicabile legislației alimentare pentru protecţia sănătăţii umane, a sănătăţii și a bunăstării animalelor; cerințele tehnice și modalitățile practice în ceea ce privește marca de sănătate; cerințele specifice și frecvența minimă uniformă a controalelor oficiale asupra laptelui, asupra produselor pescărești și altor produse de origine animală.
Documentele vor intra în vigoare odată cu Legea nr 82/2024 privind controalele oficiale în domeniul agroalimentar – la 8 mai 2028.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
266 vizualizări
Data publicării:
10 Septembrie /2026 07:52
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
controale | produse animaliere | Registrul de stat al controalelor
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *