Știri

Clasificatorul categoriilor persoanelor asigurate care se utilizează la completarea Informației IRM19 a fost completat

Legislația, conform modificărilor recente efectuate, prevede acordarea de către angajator a diferitor tipuri de concedii de îngrijire a copilului sau concedii paternale angajaților care au adoptat copii sau au luat copii în plasament în serviciul de tutelă/curatelă.

 

Prin urmare, în scopul stabilirii indemnizațiilor de asigurări sociale, dar şi asigurării evidenței stagiului de cotizare pe parcursul perioadelor de aflare a angajaților în concedii de îngrijire a copilului sau concedii paternale angajaților care au adoptat copii, entitățile urmează să declare perioadele de aflare a angajaților în concedii acordate în legătură cu adopția copiilor prin intermediul Informației forma IRM19.

 

În acest sens, Ministerul Finanțelor a aprobat Ordinul nr.14 din 31 ianuarie cu privire la modificarea unor ordine ale ministerului finanțelor, ce a fost publicat în Monitorul Oficial de astăzi, 2 februarie.

 

Astfel, tabelul „Categorii utilizate la completarea Informației Forma IRM19”, a fost completat cu următoarele coduri:

  • 175: Persoană care se află în concediu partial plătit pentru perioada de încredințare a copilului adoptabil
  • 176:  Persoană care se află în concediu plătit în cazul adopției copilului sau luării în plasament în serviciu de tutelă/curatelă
  • 177:  Persoană care se află în concediu partial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani în legătură cu adopția sau plasarea copilului în serviciul de tutelă/curatelă
  • 178:  Persoană care se află în concediu partial plătit pentru îngrijirea copilului cu vârsta mai mare de 3 ani adoptat sau luat în plasament în serviciul de tutelă/curatelă

 

De asemenea, prin acest ordin a fost aprobată Lista cerințelor la completarea dării de seamă Forma IRM19 la utilizarea căreia va permite contribuabililor de a evita completarea eronată a Informației aferente raporturilor de muncă.

 

 

Totodată, ținând cont de faptul că începând cu 1 ianuarie 2023 contribuabilii au obligația de a prezenta dările de seamă fiscale utilizând metodele automatizate de raportare electronică a apărut necesitatea ajustării a unor prevederi din instrucțiunile care stabilesc modul de completare a dărilor de seamă forma IPC21, CAS18-AN și IRM19. Totodată, în formularul IPC21, în  Anexa nr.1, Tabelul nr.1, rândul 23, la col.2  (Tipul sursei de venit) se vor indica veniturile sub formă de dobânzi de la valorile mobiliare de stat obținute de către persoanele fizice, art.901 alin.(38) din Codul fiscal, fiind adus în concordanță cu prevederile aprobate prin politica bugetar-fiscală.

 

Ordinul a intrat în vigoare la data publicării. Prima perioadă pentru care se raportează obligațiile aferente impozitului pe venit, potrivit formularului ajustat al Declarației forma IPC21 aprobat prin prezentul ordin, este luna ianuarie 2024.

 

 

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1695 vizualizări

Data publicării:

02 Februarie /2024 08:48

Catalogul tematic

Noutăți fiscale | Dare de seamă fiscală

Etichete:

dare de seama fiscala | asigurare obligatorie de asistenta medicala | asigurare sociala | irm19

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon