Știri

Competența teritorială exclusivă a notarului în materie de deschidere a succesiunilor poate fi anulată

Pentru deschiderea procedurii succesorale, persoanele îndreptățite vor putea depune o cerere corespunzătoare la oricare notar cu teritoriul de activitate în una din unitățile administrativ-teritoriale (UAT) de nivelul al doilea ale Republicii Moldova sau în cadrul unității teritorial autonome Găgăuzia. Îndeplinirea procedurii succesorale poate deveni de competența primului notar sesizat, care va înregistra dosarul succesoral în Registrul electronic al dosarelor succesorale şi testamentelor.

 

În Parlament, în calitate de inițiativă legislativă a unui grup de deputați, este înregistrat proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative (excluderea competenței teritoriale exclusive a notarilor în materie de deschidere a succesiunilor), elaborat în contextul sesizării unor probleme în practică legate de punerea în aplicare a uneia din excepțiile notabile de la regula privind competența generală a notarilor - actele legate de procedurile succesorale notariale (care țin de eliberarea certificatului de moștenitor și alte certificate legate de moștenire), care la moment, sunt în competența exclusivă a notarului de la locul deschiderii succesiunii.

 

În opinia autorilor modificărilor la Codul civil, Codul de procedură civilă și Legea nr. 246/2018 privind procedura notarială, situația actuală limitează nejustificat accesul publicului la serviciile notariale corespunzătoare. Se consideră că excluderea competenței teritoriale exclusive a notarului/instanței de judecată în domeniul procedurii succesorale va oferi cetățeanului dreptul de a decide de sine stătător cu care notar din țară să lucreze. Totodată, aceasta va încuraja un spirit competitiv și va asigura o creștere a calității serviciilor și diminuare a costurilor.

 

În condițiile aprobării proiectului în redacția propusă, art. 69 din Legea nr. 246/2018 care reglementează competența notarului în materie succesorală, va fi completat cu un alineat nou (alin.11) care va stipula că la cererea comună a unei majorități simple a moștenitorilor din cadrul unei proceduri succesorale, notarul care desfășoară procedura succesorală poate transmite procedura succesorală către un alt notar.

 

În aceste condiții, fiecare notar va întocmi o încheiere despre transmiterea, respectiv, primirea procedurii, care se va comunica participanților la procedura succesorală. Transmiterea procedurii se va face doar dacă notarul care urmează să primească procedura este de acord cu aceasta și doar cu condiția achitării tuturor cheltuielilor legate de desfășurarea procedurii succesorale către notarul care transmite procedura, care le va indica și în încheierea de transmitere.

 

Proiectul propune ca noile prevederi să intre în vigoare odată cu crearea condițiilor tehnice și operarea modificărilor necesare în sistemul informațional destinat ținerii Registrului electronic al dosarelor succesorale şi testamentelor, dar nu mai târziu de 6 luni de la data publicării în Monitorul Oficial.

 

Totodată se prevede că modificările operate se vor aplica atât succesiunii persoanelor decedate înainte de 1 martie 2019, cât și celor decedate la această dată sau ulterior.  Prevederile referitoare la transmiterea procedurilor succesorale între notari, se propune a fi aplicate și procedurilor succesorale care vor fi în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a noilor prevederi.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

248 vizualizări

Data publicării:

03 Aprilie /2024 08:00

Domeniu:

Noutăți | Notar

Etichete:

Notar | amenajare teritoriu | competenta

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon