Știri

Consultarea proiectului politicii fiscale și vamale pe anul 2023 cu mediul de afaceri și societatea civilă

Propunerile de politici fiscale pentru anul 2023, printre care se regăsesc cota zero pentru profitul nedistribuit, amortizarea accelerată, restituirea din contul TVA, mecanismul de impozitare progresivă a veniturilor persoanelor fizice, excluderea plafonului maxim la impozitul funciar și la cel pe bunuri imobiliare, introducerea conceptului de prețuri de transfer, prelungirea patentei de întreprinzător, majorarea plafonului valorii nominale deductibile a tichetelor de masă etc. au fost puse în discuții în cadrul sesiunii de consultări pe marginea proiectului politicii fiscale pe anul viitor. La evenimentul desfășurat de Ministerul Finanțelor au participat circa 65 de persoane – reprezentanții ai asociațiilor de business, patronatelor, sindicatelor, societății civile, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) și cei ai Serviciului Fiscal de Stat, comunică Ministerul Finanțelor.

 

Astfel, autorii proiectului au prezentat pe scurt principalele măsuri preconizare pentru politica bugetar-fiscală pentru anul viitor, comunicând că acestea sunt îndreptate spre crearea condițiilor favorabile dezvoltării afacerilor, consolidarea veniturilor bugetare necesare finanțării cheltuielilor publice, consolidarea veniturilor pentru APL de nivelul I și îmbunătățirea cadrului de reglementare a procesului de conformare, raportare și achitare a impozitelor. Documentul vine să fortifice capacitatea Guvernului pentru a face față crizelor multiple cu care se confruntă Republica Moldova, conține și măsuri pro-active, care vin să creeze condiții mai bune pentru dezvoltarea economică.

 

Urmare a examinării tuturor propunerilor parvenite pe marginea proiectului politicii fiscale și vamale pe anul viitor, Ministerul Finanțelor va definitiva proiectul de lege, ulterior acesta fiind transmis Guvernului spre aprobare și, respectiv, Parlamentului spre adoptare.

Instituții:

Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

588 vizualizări

Data publicării:

29 Noiembrie /2022 08:40

Domeniu:

Noutăți | Noutăți

Etichete:

proiect de lege | politica bugetar fiscala

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon