Știri
Consultări publice: Avizul de plată la taxa pentru unitățile comerciale în cazul persoanelor fizice care practică activitate independentă
Ministerul Finanțelor a înaintat pentru consultări publice proiectul ordinului cu privire la modificarea Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 17 din 27 ianuarie 2020 cu privire la aprobarea formularelor tipizate ale Avizelor de plată (OMF nr. 17/2020). Astfel, se propune completarea OMF nr. 17/2020 cu Avizul de plată la taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii în cazul persoanelor fizice care practică activitate independentă, conform anexei nr. 41 la Ordin.
În cazul aprobării proiectului în redacția propusă pentru consultări publice, modificările la OMF nr. 17/2020 vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, iar Avizul de plată menționat se va aplica începând cu semestrul II al anului 2023.
De menționat că, în temeiul prevederilor titlului VII al Codului fiscal, urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 212/2023 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală), persoanele fizice care practică activitate de independentă în afara piețelor sau amplasamentelor create în condițiile Legii nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior, urmează să achite taxa pentru unitățile comerciale şi/sau de prestări servicii anual, în termen de până la data de 25 martie a anului următor anului fiscal de gestiune, conform avizelor de plată, expediate de către organele împuternicite de autoritatea administrației publice locale cel târziu până la data de 1 februarie a anului următor anului fiscal de gestiune.
Propunerile cu privire la îmbunătățirea proiectului vor fi acceptate până la 18 septembrie anul curent.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
799 vizualizări
Data publicării:
12 Septembrie /2023 09:15
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
activitate independenta | taxa pentru unităţile stradale de comerţ
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.