Știri

Creditele acordate și depozitele atrase în aprilie 2023

Creditele noi acordate în luna aprilie anul 2023, au constituit 3 689,6 mil. lei, în scădere cu 23,8% față de luna martie anul curent. Partea majoră sau 67,5% reprezintă creditele în moneda națională, care au constituit 2 490,7 mil. lei, în descreștere cu 23,8% față de luna precedentă.

 

Conform datelor Băncii Naționale a Moldovei (BNM), din perspectiva termenelor de acordare, cele mai solicitate au fost creditele cu termene de la 2 până la 5 ani, cu o pondere de 57,2% în totalul creditelor acordate. Volumul acestora acordate persoanelor juridice a constituit 41% din totalul creditelor. Partea majoră – 68%, a creditelor noi acordate a fost contractată de către societățile comerciale nefinanciare.

 

Rata medie nominală la creditele noi acordate în moneda națională s-a micșorat cu 0,65 p.p. comparativ cu luna precedentă și a constituit 13,63%. Totodată, rata medie la cele în valută s-a majorat - cu 0,21 p.p., constituind 5,98%.

 

BNM comunică că persoanele fizice în luna aprilie 2023 au contractat credite în volum de 813,8 mil. lei, în scădere cu 6,4% comparativ cu luna precedentă, partea majoră sau 76,8% fiind acordată pentru consum. Majoritatea acestor credite - 527,1 mil. lei, au fost acordate în moneda națională pe termene de la 2 până la 5 ani.

 

De menționat, că creditele imobiliare dețin ponderea de 19,2% din totalul creditelor acordate persoanelor fizice și au fost acordate, preponderent, în moneda națională (83,7% din totalul creditelor imobiliare).

 

Rata medie la creditele de consum în moneda națională s-a diminuat cu 0,35 p.p. și a constituit 15,57%, iar rata medie la creditele acordate în moneda națională pentru procurarea imobilului a scăzut cu 0,29 p.p., constituind 12,03%.

 

Comparativ cu luna precedentă, persoanele juridice au solicitat în luna de referință mai puține credite atât în moneda națională – cu 28,7%, cât și în valută - 21,8% și atașate la cursul valutei - de 5,3 ori. Rata medie la creditele acordate persoanelor juridice în moneda națională s-a micșorat cu 0,94 p.p., până la nivelul de 12,84%. În același timp, rata medie la creditele în valută s-a majorat cu 0,21 p.p. și a constituit 5,94%.

 

Datele BNM arată că în luna aprilie anul curent, depozitele noi atrase la termen au constituit 3 247,1 mil. lei, micșorându-se cu 22,6% față de luna martie 2023. Depozitele atrase în moneda națională au înregistrat o pondere majoră de 60,6% și au constituit 1 966,6 mil. lei, în descreștere cu 28% față de luna precedentă. Rata medie nominală la depozitele noi atrase în moneda națională s-a diminuat cu 1,38 p.p. comparativ cu luna precedentă și a constituit 8,55%. Rata medie nominală la depozitele în valută s-a diminuat cu 0,1 p.p., constituind 2,02%.

 

Cea mai mare pondere a revenit depozitelor cu termene de la 6 până la 12 luni, reprezentând o pondere de 42% din totalul depozitelor la termen. Depozitele persoanelor fizice, atrase la aceste termene, au constituit 30,2% din totalul depozitelor. Depozitele persoanelor fizice au constituit, în perioada de raportare, 2 075,7 mil. lei, în descreștere cu 18% comparativ cu luna precedentă.

 

În aprilie 2023, comparativ cu luna precedentă, depozitele în moneda națională ale persoanelor juridice s-au micșorat cu 39,5%, iar depozitele în valută - cu 14,7%, respectiv. Depozitele în moneda națională ale persoanelor juridice au constituit 617,5 mil. lei, iar cele în valută – 548,9 mil.lei. În cazul dat rata medie la depozitele atrase în moneda națională s-a micșorat cu 1,51 p.p. până la nivelul de 7,02%. În același timp, rata medie la depozitele în valută s-a micșorat cu 0,35 p.p. și a constituit 1,56%.

Tatiana Smeșnaia

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Biroul Naţional de Statistică al RM

946 vizualizări

Data publicării:

23 Mai /2023 07:58

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

depozite bancare | credit

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon