Știri
Diminuarea practicii de achitare a salariilor în plic: ce acțiuni au fost întreprinse în primul trimestru
În cadrul controalelor efectuate de Serviciul Fiscal de Stat în comun cu funcționarii Inspectoratului de Stat al Muncii, în scopul de minimizare a practicii de achitare a salariilor „în plic” și a muncii „la negru”, au fost calculate suplimentar la buget obligații aferente plăților salariale: impozitul pe venit, contribuțiile de asigurări sociale, prime de asigurare obligatorie de asistență medicală, penalități și amenzi în sumă totală de 134 792 lei. Informația dată este publicată în Raportul Serviciului Fiscal de Stat de minimizare a practicii de achitare a salariilor „în plic” și a muncii „la negru”, realizate de grupurile multidisciplinare pentru 3 luni ale anului 2024.
Astfel, în primul trimestru din anul curent, de către Serviciul Fiscal de Stat au fost examinate 36 de petiții recepționate de la cetățeni privind invocarea încălcărilor legislației admise de către angajatori la calcularea plăților salariale și neachitarea de către aceștia a contribuțiilor de asigurări sociale. Tot în această perioadă, SFS a efectuat vizite fiscale la 2 246 agenți economici și a organizat 41 de seminare pentru angajați și angajatorii din sectoarele cu risc înalt de neconformare privind aplicarea legislației.
În perioada menționată au fost adoptate 33 de decizii asupra cazului de încălcare a legislației, inclusiv referitor la încălcările ce vizează corectitudinea calculării și achitării plăților salariale, impozitelor și defalcărilor aferente acestora.
În consecință, au fost calculate suplimentar la buget obligații aferente plăților salariale: impozitul pe venit, contribuțiile de asigurări sociale, prime de asigurare obligatorie de asistență medicală, penalități și amenzi în sumă totală de 17 261 564 lei, din ele achitate 1 087 700 lei. Pentru încălcarea prevederilor legislației în vigoare aferente raporturilor de muncă, conform deciziilor adoptate s-a calculat suplimentar pentru plata la buget:
- impozit pe venit reținut din plățile salariale în sumă de 2 266 691 lei;
- contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii în sumă de 4 986 939 lei;
- prime de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă de 1 815 539 lei;
- penalități și amenzi aplicate în sumă de 8 192 395 lei.
Conform raportului, pentru perioada 3 luni a anului 2024 numărul controalelor fiscale în cadrul cărora au fost constatate încălcări ale legislației în domeniul raporturilor de muncă (diminuarea fondului de salarizare și obligațiilor fiscale aferente) a constituit 33 de cazuri comparativ cu 49 de cazuri pentru perioada similară a anului precedent. Suma obligațiilor suplimentar calculate per caz de control rezultativ constituie pentru trimestru I al anului 2024 – 523 077 lei, comparativ cu – 87 221 lei pentru trimestru I al anului 2023.
Raportul integral poate fi consultat aici.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
771 vizualizări
Data publicării:
02 Mai /2024 08:00
Catalogul tematic
Salarizare | Noutăți
Etichete:
actiuni | I trimestru | achitare a salariilor
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.