
Știri
Din 1 iulie se modifică vârsta de pensionare pentru femei
Începând cu 1 iulie 2025, vârsta standard de pensionare pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă pentru femei este de 61 ani 6 luni, iar stagiul complet de cotizare - 34 ani.
Totodată, pentru bărbați vârsta de pensionare rămâne neschimbată, constituind 63 ani, iar stagiul de cotizare - 34 ani, condițiile respective fiind stabilite de la 1 iulie 2019.
Conform prevederilor legii, reducerea vârstei standard de pensionare se acordă femeilor care au născut şi au educat până la vârsta de 8 ani cinci şi mai mulţi copii. Pentru ele vârsta de pensionare se diminuează cu 3 ani și de la 1 iulie 2025 constituie 58 ani 6 luni.
Reamintim, că pensia pentru limită de vârstă se stabilește pe viață de la data îndeplinirii condițiilor de pensionare, dacă cererea şi actele necesare au fost depuse în termen de 90 de zile de la această dată. În cazurile în care a fost depășit termenul de depunere a cererii, pensia se acordă de la data prezentării ultimului act necesar. Termenul de examinare - 60 de zile de la data depunerii cererii cu toate actele necesare.
Pentru a verifica vârsta de pensionare, vă îndemnăm să utilizați serviciul electronic „Calculatorul vârstei de pensionare”, disponibil pe site-ul oficial al instituției (www.cnas.gov.md), la secțiunea „Servicii electronice prestate de CNAS”. Acest serviciu permite utilizatorilor să afle anul în care vor putea solicita pensia pentru limită de vârstă.
Atenționăm că, cererile pentru solicitarea pensiilor pentru limită de vârstă pot fi depuse online de către deținătorii semnăturii electronice/mobile, accesând pagina web oficială a autorității - www.cnas.gov.md.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Casa Națională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
E-mail *
23 vizualizări
Data publicării:
02 Iulie /2025 15:59
Catalogul tematic
Servicii electronice | Persoana fizică
Etichete:
stagiu de cotizare | virsta de pensionare | pensionari
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.