Știri

Din 11 iulie se depun cererile de solicitare pentru acordarea plăților directe în sectorul zootehnic

Începând cu 11 iulie 2024 pot fi depuse cererile de solicitare pentru acordarea plăților directe în sectorul zootehnic. În acest sens, în Monitorul Oficial de astăzi, 27 iunie, a fost publicat Ordinul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare nr.95 din 21 iunie 2024 cu privire la lansarea apelului de depunere a cererilor de solicitare pentru acordarea plăților directe în sectorul zootehnic.

 

Astfel, se lansează apelul nr. III de depunere a cererilor de solicitare a plăților menționate, care se acordă din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural, pentru următoarele măsuri:

  1. măsura 1- plăți directe per cap de animal (bovine):
  1.  submăsura 1.1: junci peste 3 luni;
  2. submăsura 1.2: junci peste 12 luni;
  1. măsura 2 – plăți directe per cap de animal (ovine)
  1. submăsura 2.3; mioare peste 3 luni;
  1. măsura 3 – plăți directe per cap de animal (caprine):
  1. submăsura 3.2: căprițe peste 3 luni;
  1. măsura 4 – plăți directe per cap de animal (cabaline)
  1. submăsura 4.1: iepe/armăsari
  2. submăsura 4.1: mânze
  1. măsura 1 – plăți directe per kg de lapte:
  1. submăsura 1.1: lapte de vacă;
  2. submăsura 1.2: lapte de oaie;
  3. submăsura 1.3: lapte de capră.

Cererile  de solicitare a plăților directe pentru măsurile de la pct.1, 2, 3 și 4 se depun începând cu 11 iulie până la 13 septembrie 2024, iar cererile de solicitare a plăților directe pentru măsura de la pct. 5 – începând cu 11 iulie și până la 23 august curent.

Totodată, în Ordin se menționează că Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) în cadrul apelului III, va recepționa cereri de solicitare a plăților directe per kg de produs pentru perioada 1 ianuarie 2024-30 iunie 2024.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

573 vizualizări

Data publicării:

27 Iunie /2024 10:20

Catalogul tematic

Noutăți fiscale | Agricultura

Etichete:

ministerul agriculturii | solicitare | sectorul zootehnic

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon