
Proiectul noii legi cu privire la investiții, adoptat în prima lectură de către Parlament, va reglementa regimul juridic aplicabil investițiilor strategice, inexistent la etapa actuală în legislația națională.
De menționat că, proiectul transpune prevederile a patru Regulamente ale UE în domeniu şi, totodată, vine să răspundă cerințelor unui mediu investițional transparent, predictibil şi competitiv, să consolideze protecția investițiilor, să încurajeze investițiile strategice și durabile, să faciliteze cooperarea cu partenerii externi, în special în contextul parcursului european al RM.
Conform proiectului, prin investiție strategică se va subînțelege investiția care contribuie semnificativ la dezvoltarea economică sustenabilă și va întruni cumulativ un șir de criterii expres prevăzute în lege.
Astfel, se vor considera strategice investițiile în așa domenii ca:
Totodată, pentru a fi considerată strategică, valoarea investiției va trebui să depășească 10 mil. euro sau echivalentul în lei al acestei sume calculat la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a Moldovei.
Proiectul prevede și instituirea unui șir de facilități în cazul acestor investiții. Astfel, statul, în primul rând, va asigura pentru investițiile strategice simplificarea procedurilor administrative și de acordare a actelor permisive.
În cazul investițiilor a căror valoare va fi de cel puțin 20 mil. euro sunt propuse facilități funciare: transmiterea terenului proprietate publică din domeniul privat în comodat sau în superficie fără plata chiriei/redevenței anuale, pentru o perioadă de până la 49 de ani și scutirea de la compensarea pierderilor cauzate de excluderea terenurilor din categoria de terenuri cu destinație agricolă.
Totodată, sunt prevăzute scutiri, doar cu acordul autorităților administrației publice locale, de la plata oricăror taxe către bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pentru eliberarea certificatelor de urbanism, a autorizațiilor de construire și/sau a autorizațiilor de desființare pentru terenurile și construcțiile care vor fi parte integrantă a proiectului investițional.
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
304 vizualizări
Data publicării:
09 Septembrie /2026 07:45
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
investiţii | activitate investitionala
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *