Știri
Actele ce vizează procesul de insolvabilitate se vor publica în Registrul cauzelor de insolvabilitate
Astfel, publicarea actelor în Monitorul Oficial va fi substituită cu publicarea în Registrul cauzelor de insolvabilitate, după implementarea acestuia, ceea ce va duce la creșterea transparenței procedurilor de insolvabilitate, la reducerea costurilor, precum și la îmbunătățirea accesului la datele publice.
În acest mod, orice persoană interesată va avea acces liber la datele din Registrul cauzelor de insolvabilitate și va putea să obțină extrase din registru. Extrasele în format electronic privind procedurile de insolvabilitate se vor elibera participanților la aceste proceduri în mod gratuit.
De asemenea, legea mai prevede că la cererea introductivă a debitorului, pe lângă actele stipulate în art. 17 din Legea insolvabilității1, se mai anexează și dovada notificării Serviciului Fiscal de Stat despre intenția de a depune cerere introductivă.
Totodată, dacă în cererea introductivă debitorul declară că se află în stare de insolvabilitate și își exprimă intenția de a lichida sau de a-și restructura activitatea, instanța de judecată adoptă, în cel mult 20 de zile lucrătoare, cu citarea debitorului, o hotărâre de intentare a procesului de insolvabilitate fără drept de recurs, obligând-l, în cazul exprimării intenției de a-și restructura activitatea, să prezinte un plan al procedurii de restructurare.
În același timp, Legea insolvabilității se completează cu un articol nou (481) ce va reglementa separarea bunurilor imobile construite în baza contractelor de investire în construcția de locuințe. Potrivit prevederilor, creditorii care dețin un gaj sau ipotecă asupra bunurilor debitorului nu vor putea cere separarea acestuia, dar vor beneficia de un regim mai adecvat de valorificare a bunurilor grevate.
Astfel, legea le va oferi următoarele opțiuni :
- posibilitatea exceptării de la moratoriu și continuarea valorificării garanțiilor, atunci când bunul grevat nu este esențial pentru restructurarea cu success a debitorului ori pentru vânzarea afacerii debitorului
- continuarea sporirii dobânzii aferente părții garantate din creanță
- reguli clare de stabilire a rangului de prioritate cronoligică în raport cu alți creditori asimilați prin lege celor garantați
De asemenea, legea se mai completează cu prevederi noi ce vor asigura o cooperare productivă între administratorul insolvabilității sau lichidator, pe de o parte, și creditorii individuali sau organele acestora, pe de altă parte. Aceste prevederi se referă la : negocierea cuantumului onorariului și ajustarea lui în funcție de performanțe, posibilitatea contestării în instanță a refuzului administratorului de a convoca adunarea creditorilor, dezvăluirea de către administrator a numărului de întreprinderi debitoare în gestiune, înainte de acceptarea mandatului și obligația acestuia de a prezenta informații nu doar organelor creditorilor, dar și creditorilor individuali, precum și dreptul de destituire al administratorului care nu acționează cu diligența profesională.
__________
1 La cererea introductivă a debitorului se anexează:
- copia de pe statutul sau de pe contractul său de asociere;
- lista participanţilor (membrilor) săi;
- bilanţul contabil la data ultimului raport financiar;
- documentele care atestă componenţa şi valoarea bunurilor sale dacă este persoană fizică (întreprinzător individual);
- datele din registrele publice despre bunurile sale, inclusiv despre bunurile gajate
- lista creditorilor şi a debitorilor, cu specificarea datoriilor creditoare şi debitoare, adreselor şi datelor de identificare ale creditorilor şi debitorilor;
- dovada notificării proprietarului, a cărui lipsă însă nu împiedică admiterea spre examinare a cererii introductive.
Instituții:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"
„Acest articol aparține exclusiv P.P. „Monitorul fiscal FISC.md” și este protejat de Legea privind drepturile de autor.
Orice preluare a conținutului se face doar cu indicarea SURSEI și cu LINK ACTIV către pagina articolului”.
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *
Contul de utilizator a fost creat cu succes. Pentru confirmarea înregistrării accesați linkul de confirmare expediat la e-mailul indicat în formularul de înregistrare, care este valabil până la 30 zile calendaristice
Adresează-ne o întrebare
Dorești să obții un răspuns rapid si complex sau să ne sugerezi tematica unui articol necesar procesului tău de lucru? Loghează-te, expediază întrebarea sau sugestia și primești răspunsul experților în cel mai scurt timp la adresa de e-mail sau în profilul tău de pe pagină.
E-mail *
Comanda serviciului prin telefon
Introduceți corect datele solicitate și în scurt timp veți fi contactat de un operator
Prenumele *
Numele *
E-mail *
Telefon *
Feedback
Pentru monitorizarea statutului de prelucrare a Feedbackului expediat, recomandăm inițial să parcurgeți procesul de autentificare pe portal. Astfel, mesajul de răspuns din partea PP „Monitorul Fiscal FISC.md” la feedback se va salva și afișa în Profilul Dvs. În cazul expedierii feedback-ului fără a fi autentificat pe portal, mesajul va fi remis la adresa de e-mail.
E-mail *
Stimate utilizator
Pentru îmbunătățiri ulterioare vă îndemnăm să oferiți un feedback cu privire la calitatea și disponibilitatea serviciilor furnizate prin intermediul site-ului web și al interfeței de utilizator comune.
2176 vizualizări
Data publicării:
17 August /2020 08:01
Catalogul tematic
Noutăți | Insolvabilitate
Etichete:
insolvabilitate | lege | debitori | bun imobil | SFS | registru
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.