Știri

Delegația Republicii Moldova a participat la ședințele anuale ale FMI și Grupului Băncii Mondiale la Washington

Delegația Republicii Moldova condusă de ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, și guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Octavian Armașu, au participat la şedinţele anuale ale Fondului Monetar Internațional (FMI) și Grupului Băncii Mondiale, desfășurate la Washington, în perioada 14-20 octombrie 2019. În cadrul vizitei, oficialii moldoveni au discutat cu reprezentanți de rang înalt ai FMI și Băncii Mondiale implementarea programului cu Fondul Monetar Internațional, transformările beneficie în economie și sectorul financiar-bancar din Republica Moldova. La fel, au avut loc întruniri cu economiști și experți ai Trezorăriei SUA, cu tehnocrați de prim nivel ai Uniunii Europene, cu reprezentanți ai fondurilor mari de investiții și ai băncilor internaționale. Oficialitățile moldovenești au mai avut schimburi de opinii bilaterale cu Mitsuhiro Furusawa (director general adjunct al FMI), Poul Thomsen (director al Departamentului european al FMI), Anthony De Lannoy (director executiv al FMI pentru Moldova), Ruben Atoyan (şeful misiunii FMI, negociatorul principal pentru Republica. Moldova), Koen Davidse (director executiv, Banca Mondială), Cyril Muller (vicepreședinte al Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală), Georgina Baker (vicepreședinte al IFC, Banca Mondială), Wiebke Schloemer (director regional al IFC, Banca Mondială) ș.a. De asemenea, delegația țării noastre a beneficiat de expertiza internațională și de un transfer de competențe care vizează potențarea capacităților instituționale, obiectivele pentru dezvoltarea durabilă, creșterea economică incluzivă, revoluția în infrastructură prin integrare, investiții și inovare, piața muncii, componentele pentru programele cu fonduri, precum și provocările în lupta cu corupția și promovarea transparenței în sectorul guvernamental. Subiectele abordate sub aspectul stabilității financiare s-au referit în special la datoriile suverane și înțelegerea riscurilor aferente, sectorul de creditare non-bancar, banii în lumea tehnologiilor mobile și implicațiile pentru stabilitatea și dezvoltarea financiară, gestionarea fluxurilor de capital, războaiele comerciale și modul în care acestea afectează lanțurile comerciale globale ș.a. Guvernatorul BNM, Octavian Armașu, a participat la conferințele care au scos în evidență perspective legate de provocările politicii monetare, importanța independenței și credibilității băncilor centrale, managementul riscurilor. Din delegația Republicii Moldova la Washington au mai făcut parte Sergiu Luca, secretar de stat al Ministerului Finanțelor, și Vladimir Munteanu, prim-viceguvernatorul Băncii Naționale.




via | bnm.md

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Banca Naţională a Moldovei

1253 vizualizări

Data publicării:

22 Octombrie /2019 11:42

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

FMI | stabilitate financiara | sectorul bancar | investiţii | banci | delegatie

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon