Știri
Depunerea declarației rectificate de avere și interese personale
În cazul în care
subiectul declarării constată că
a introdus în declarația de avere și interese personale date incomplete sau eronate, va putea să depună declarația rectificată în termen de 30 de zile de la data expirării termenului-limită pentru depunerea declarației. Totodată, în cazul în care persoana responsabilă de colectarea declarațiilor
recomandă subiectului declarării rectificarea declaraţiei, acesta poate depune o declaraţie rectificată în termen de 10 zile lucrătoare de la data solicitării.
În prezent, cadrul normativ nu prevede un termen expres în acest sens, însă prevede păstrarea declarațiilor rectificate separat, prin intermediul serviciului electronic disponibil pe pagina web a Agenției Naționale de Integritate (ANI).
Autoritatea Națională de Integritate propune modificări la Regulamentul privind modul de completare a declarației de avere și interese personale în formă electronică.
Documentul propus spre consultare mai conține modificări la completarea compartimentului „Bunuri imobile”. Astfel, subiectul va declara imobilele, inclusiv cele nefinalizate, în țară și în străinătate, deţinute (în proprietate cu drept de uzufruct, de uz, de abitaţie, de superficie) de către subiectul declarării și membrii familiei, concubinul/concubina acestuia, inclusiv în calitate de beneficiari efectivi, ori aflate în posesia acestora în baza unor contracte de mandat, de comision, de administrare fiduciară, unor contracte translative de posesie şi de folosinţă la data depunerii declarației. În prezent, Regulamentul prevede declararea bunurilor imobile deținute, inclusiv în calitate de beneficiar efectiv, împreună cu membrii familiei lui şi concubinul/concubina, atât în ţară cât şi în străinătate, la data depunerii declarației.
În același timp, ANI propune completarea Regulamentului cu un capitol nou – XIII, ce va reglementa depunerea declarației de avere și interese personale în formă scrisă pe suport de hârtie. Astfel, declaraţiile de avere şi interese personale pot fi depuse în această formă doar dacă pentru categoria respectivă de subiecţi ai declarării Legea privind declararea averii și a intereselor personale a prevăzut, în mod expres, o astfel de excepţie.
O altă modificare este redefinirea unor termeni. În acest sens, persoanele vor avea calitatea de concubin/concubină dacă, pe parcursul anului fiscal precedent, au locuit împreună cel puțin 183 de zile.
Tot în acest context, beneficiarul efectiv va fi persoana fizică care controlează în ultimă instanță o persoană fizică sau care deține ori controlează în ultimă instanță o persoană juridică sau beneficiarul unei societăți de investiții sau administratorul unei societăți de investiții ori persoana în al cărei nume se realizează o tranzacție sau se desfășoară o activitate sau care deține, direct sau indirect, dreptul de proprietate sau controlul asupra a cel puțin 25% din acțiuni ori din dreptul de vot al persoanei juridice sau din bunurile aflate în administrare fiduciară.
În prezent, beneficiar efectiv este considerată persoana fizică care controlează în ultimă instanță o altă persoană fizică sau juridică ori persoana în numele căreia se realizează o tranzacție sau se desfăşoară o activitate sau care deţine, direct sau indirect, dreptul de proprietate sau controlul asupra unui bun.
Totodată, se propune abrogarea Instrucțiunii privind modul de completare a declarației de avere şi interese personale.
1906 vizualizări
Data publicării:
07 Decembrie /2018 14:00
Catalogul tematic
Noutăți
Etichete:
Proiect | Modificare | ANI | beneficiar | declaratie pe avere
0 comentarii
Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.