Știri

Diplomația economică: valorificăm potențialul investițional și produsele cu valoare adăugată înaltă

Organizarea reuniunii anuale a ambasadorilor și atașaților economici, planificarea deschiderii birourilor comercial-economice în țările de interes economic pentru Republica Moldova, precum și organizarea periodică a webinarelor tematice au fost subiectele discutate în cadrul ședinței grupului de lucru comun privind diplomația economică. Din cadrul grupului de lucru fac parte Ministerul Economiei şi Infrastructurii, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene și Agenția de Investiții.
 
Astfel, în perioada 29-31 iulie, vor fi desfășurate cursurile anuale privind diplomația economică destinate reprezentanților misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale Republicii Moldova acreditate peste hotare, în cadrul cărora vor fi discutate mecanismele privind atragerea investițiilor și promovarea exporturilor în domeniile economice strategice, depășirea crizei economice actuale și tehnici de identificare a noilor oportunități, promovarea turismului etc. Totodată, în cadrul evenimentului online vor fi organizate sesiuni ale atașaților economici cu reprezentanții companiilor autohtone care dețin produse finite complexe, cu reprezentanții sectorului agroalimentar, vitivinicol etc.
 
Ținând cont de potențialul comercial-economic și investițional ce necesită a fi valorificat, Ministerul Economiei și Infrastructurii a reiterat importanța creării birourilor comercial-economice, dialogului cu partenerii internaționali, precum și prezenței Republicii Moldova pe piața mondială.
 
De asemenea, grupul de lucru a discutat despre valoarea adăugată a raftului Eco-Moldova în cadrul misiunilor, precum și a modalității utilizării acestuia. În același timp, a fost agreată coordonarea periodica a furnizării cantităților de produse și materiale promoționale în adresa misiunilor diplomatice și oficiilor consulare.
 

via | www.mec.gov.md

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Economiei

1164 vizualizări

Data publicării:

14 Iulie /2020 08:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

diplomati | Economia Moldovei | investiţii | mei | monitorul.fisc.md

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon