19
07 2017
4168

Excluderea interdicţiilor de eliberare a actelor de stare civilă

Poate sau nu fi aplicată de către instanţele de judecată, la solicitarea executorilor judecătoreşti, interdicţia de eliberare a documentelor de stare civilă, a actelor de identitate sau a permiselor de conducere, pentru neachitarea unei datorii? Vezi din ce dată sunt excluse aceste interdicţii. Una din libertăţile fundamentale ale omului o constituie dreptul la libera circulaţie, consfinţit în art. 27 din Constituţie. În sensul articolului menţionat, dreptul la libera circulaţie în ţară este garantat. Oricărui cetăţean al Republicii Moldova îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a ieşi, de a emigra şi de a reveni în ţară. În plan internaţional, dreptul la libera circulaţie este garantat de arr. 13 paragraful 2 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, articolul 12 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precum și de art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia Europeană. Art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenţia Europeană garantează oricărei persoane dreptul la libera circulație într-un anumit teritoriu și dreptul de a părăsi acest teritoriu, ceea ce implică şi dreptul de a călători într-o ţară la alegerea sa în care ar putea fi primită. Astfel, pornind de la ipoteze geografice diferite, libertatea de circulaţie are în vedere două situaţii: primo – priveşte libertatea de circulaţie a persoanei aflată legal pe teritoriul unui stat, adică înăuntrul acestui teritoriu, adică în cadru intrastatal; secundo – consacră libertatea de a circula între state, într-un cadru interstatal. În corespundere cu art. 54 alin. (2) din Constituţie, exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei. Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene, orice măsură de restricționare a dreptului la libera circulație trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească unul dintre scopurile legitime, să asigure un echilibru adecvat între interesul public și drepturile individuale şi să fie necesară într-o societate democratică. Art. 22 alin. (1) lit. v) teza a doua din Codul de executare instituie posibilitatea aplicării faţă de debitor, de către instanţa de judecată, în cadrul procedurii de executare silită a interdicţiei privind eliberarea a trei categorii de acte: 1) actele de identitate; 2) documentele de stare civilă şi 3) permisele de conducere. a) Actele de identitate Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 273-XII din 9 noiembrie 1994 privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte, actele de identitate sunt: toate tipurile de paşapoarte, de buletine de identitate, permisele de şedere, documentele de călătorie ale apatrizilor (Convenţia privind statutul apatrizilor din 28 septembrie 1954), ale refugiaţilor (Convenţia cu privire la statutul refugiaţilor din 28 iulie 1951) şi ale beneficiarilor de protecţie umanitară. Dreptul de a ieşi şi intra în Republica Moldova se realizează în baza paşaportului (pentru cetăţenii Republicii Moldova) sau a documentului de călătorie (pentru apatrizi, refugiaţi şi beneficiarii de protecţie umanitară), condiție expres prevăzută la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 269-XIII din 9 noiembrie 1994 cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova. Sub acest aspect, Curtea Europeană a decis că refuzul autorităţilor interne de a-i acorda persoanei un pașaport sau orice alt act de identitate valabil pentru a călători în străinătate, deposedare sau anularea utilizării acestora reprezintă, fără nicio îndoială, o ingerință în exerciţiul liberei circulaţii (Baumann v. Franța, hotărârea din 22 mai 2001, §62; Napijalo v. Croaţia, hotărârea din 13 noiembrie 2003, §69; Sissanis v. România, hotărârea din 25 ianuarie 2007, §64; Battista v. Italia, hotărârea din 2 decembrie 2014, §37 şi 43). În Observația sa generală nr. 27, Comitetul ONU pentru drepturile omului a oferit orientări privind sensul art. 12 alin. (2) din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, precizând că, pentru ca dreptul de a părăsi propria țară să fie efectiv, statul trebuie să elibereze persoanei acte corespunzătoare. În termenii Comitetului ONU pentru drepturile omului: „Din moment ce pentru o călătorie internaţională sunt de obicei necesare documente adecvate, în special un paşaport, dreptul de a părăsi o ţară trebuie să includă dreptul de a obţine documentele de călătorie necesare. Eliberarea paşapoartelor este în mod obişnuit de competența statului de cetățenie al persoanei. Refuzul unui stat de a elibera un paşaport sau de a prelungi valabilitatea acestuia pentru un cetățean cu domiciliul în străinătate poate priva persoana respectivă de dreptul de a părăsi țara de reşedință şi de a călători în altă parte” (§9). Prin urmare, dreptul de a părăsi propria țară include atât o obligație pozitivă a statelor – aceea de a elibera documente – cât și o obligație negativă – aceea de a nu pune piedici unei persoane care dorește să părăsească țara. b) Actele de stare civilă Conform art. 3 alin. (1) din Legea nr. 100-XV din 26 aprilie 2001 privind actele de stare civilă, actele de stare civilă sunt înscrisuri autentice de stat, prin care se confirmă faptele şi evenimentele ce influenţează apariţia, modificarea sau încetarea drepturilor şi obligaţiilor persoanelor şi se caracterizează statutul de drept al acestora. Din art. 4 alin.(1), (2) și (3) din aceeaşi Lege rezultă că înregistrarea actelor de stare civilă se înfăptuieşte, în numele statului, de către organele de stare civilă și urmărește scopul protecţiei drepturilor patrimoniale şi personale nepatrimoniale ale persoanelor, precum şi în interesul statului. Organele de stare civilă asigură înregistrarea următoarelor acte de stare civilă: de naştere, de căsătorie, de desfacere a căsătoriei (de divorţ), de schimbare a numelui şi/sau a prenumelui, de deces. Astfel, starea civilă este un concept de sinteză ce scoate în relief individualitatea persoanei fizice, în familie și societate, prin calitățile strict personale care decurg din actele și faptele de stare civilă. c) Permisul de conducere Cu referire la interdicția celei de-a treia categorie de acte, din p. 2 al Hotărârii Guvernului nr. 1452 din 24 decembrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la permisul de conducere, organizarea şi desfăşurarea examenului pentru obţinerea permisului de conducere şi condiţiile de admitere la traficul rutier rezultă că permisul de conducere reprezintă o autorizație administrativă necesară pentru a conduce vehicule pe drumurile publice. Permisul de conducere reflectă anumite date particulare ale persoanei, care ca şi în cazul actelor de identitate, facilitează distingerea acesteia de semenii săi. Prin urmare, interdicţia privind eliberarea documentelor de stare civilă, a actelor de identitate sau a permiselor de conducere aplicată față de debitor în cadrul procedurii de executare silită a unui document executoriu implică intruziuni în drepturile consfințite de art. 27 și 28 din Constituție. Interdicţia privind eliberarea documentelor de stare civilă, a actelor de identitate sau a permiselor de conducere are suport normativ în art. 22 alin. (1) lit. v) teza a doua din Codul de executare, ca urmare a intrării în vigoare la 5 august 2016 a amendamen-telor operate prin Legea nr.118 din 2 iunie 2016 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative. Examinînd oportunitatea introducerii acestor prevederi, Curtea constituţională a sesizat că prevederea contestată nu determină: 1) condiţiile și termenul de aplicare; 2) modul de revocare sau încetare și 3) exercitarea unui control asupra necesității menţinerii măsurii. În lipsa unor criterii clare de aplicare, menținere și revocare, interdicția în cauză devine ambiguă și creează o stare de insecuritate juridică pentru potențialii destinatari ai acestei măsuri. Or, o restricție a drepturilor persoanei trebuie să fie cert reglementată, instituind termene exacte de acțiune, care nu pot să se perpetueze. Respectiv, măsura contestată contravine standardului constituțional de protecție a drepturilor și libertăților, ce impune ca limitarea acestora să se realizeze într-un cadru normativ, care, pe de o parte, să stabilească expres cazurile de limitare a acestor valori constituționale, iar, pe de altă parte, să prevadă într-un mod clar, precis și previzibil aceste cazuri. Executarea unei hotărâri judecătoreşti reprezintă ultima etapă a procesului judiciar şi constituie un drept consfinţit cumulativ de art. 20 şi 120 din Legea Supremă. Un act executoriu neexecutat sau, altfel zis, o justiţie formală nu poate să asigure atingerea scopului de bază – protejarea drepturilor şi libertăţilor omului, proclamate de actele normative naţionale şi internaţionale. Interdicţia privind eliberarea documentelor de stare civilă, a actelor de identitate sau a permiselor de conducere urmărește un scop legitim, și anume: protecția drepturilor altora, în speță, a creditorului de a obține executarea de către debitor a obligației ce i se incumbă în baza unui document executoriu. Curtea constituţională reţine că în Recomandarea Consiliului Europei nr. (2003)17 privind executarea hotărârilor judecătoreşti se menţionează: „în timpul procedurii de executare, trebuie găsit un echilibru adecvat între interesele creditorilor şi cele ale debitorilor, având în vedere prevederile articolelor 6 şi 8 ale Convenţiei Europene”. Prin urmare, Curtea constituţională subliniază că arsenalul juridic e dictat pentru executarea ,chiar și silită, a unui document executoriu trebuie să fie adecvat şi suficient, conturându-se acea mediană între drepturile creditorului și cele ale debitorului deopotrivă. Astfel, „orice limitare a dreptului persoanei la libera circulaţie, manifestată fie prin refuzul eliberării actelor de călătorie necesare exercitării acestei libertăți [...] trebuie să corespundă anumitor exigenţe de ordin material şi procedural, care să garanteze proporţionalitatea acesteia cu scopul urmărit”. Prohibiția eliberării pașaportului sau a documentului de călătorie conform art. 22 alin. (1) lit. v) din Codul de executare ar putea fi justificată numai atât timp cât urmează scopul vizat de garantare a executării unui document executoriu (Napijalo v. Croația, hotărârea din 13 noiembrie 2003, §78-82). Mai mult, chiar și atunci când era justificată de la început, măsura care restricționează libertatea individuală de circulație poate deveni disproporționată și poate încălca acele drepturi ale persoanei dacă este extinsă, în mod automat, pentru o perioadă îndelungată (Luordo v. Italia, hotărârea din 17 iulie 2003, §96; Földes și Földesné Hajlik v. Ungaria, hotărârea din 31 octombrie 2006, §35). În jurisprudența sa, Curtea Europeană a statuat că, în orice eventualitate, autoritățile naționale au obligația de a se asigura că încălcarea dreptului persoanei de a-și părăsi țara este, de la început și pe parcursul duratei sale, justificată și proporționată, având în vedere circumstanțele. Ele nu pot extinde măsurile care restricționează libertatea de circulație a individului pentru perioade mari de timp, fără o reexaminare regulată a justificării lor (Riener v. Bulgaria, hotărârea din 23 mai 2006, §124). Un asemenea control ar fi trebuit să fie efectuat în mod normal de către instanța de judecată, cel puțin în ultimă instanță, de vreme ce ele oferă cele mai bune garanții de independență, imparțialitate și legalitate a procedurilor (Sissanis v. România, hotărârea din 25 ianuarie 2007, §70; Battista v. Italia, hotărârea din 2 decembrie 2014, §42). Parlamentul RM nu a stabilit termenul de acțiune și nici o procedură de control al măsurii în cauză , ceea ce acreditează concluzia că prevederea contestată nu este de natură să asigure o relație rezonabilă între dreptul creditorului de a obține executarea unui document executoriu și dreptul debitorului la libera circulație. Această concluzie este valabilă și pentru interdicția eliberării buletinului de identitate și a permisului de şedere ca o categorie de acte de identitate aparte, precum și a documentelor de stare civilă şi a permiselor de conducere, însă, de data aceasta, de cealaltă parte a balanței fiind pus dreptul la respectarea vieții private și de familie. La art. 64, pentru asigurarea executării documentului executoriu Codul de executare prevede (1) interdicția de a nu părăsi țara separată faţă de (2) interdicția eliberării actelor de identitate, și anume în partea ce vizează pașaportul și documentul de călătorie în baza art. 22 alin. (1) lit. v) teza a doua din Codul de executare. Deși interdicția eliberării actelor menționate constituie o măsură care se aplică distinct de interdicția de a nu părăsi țara, în esență, aceasta are drept consecință îngrădirea dreptului la libera circulaţie. Or, în lipsa pașaportului și documentului de călătorie dreptul la libera circulaţie peste hotarele ţării nu poate fi realizat, prezenţa acestor acte fiind o condiţie indispensabilă pentru realizarea dreptului pus în balanţă. Totodată, în timp ce prima măsură se aplică pentru o perioadă care nu poate depăși 6 luni (cu posibilitatea aplicării în mod repetat în urma unui demers motivat al executorului judecătoresc, dar nu mai mult de 3 ori în cadrul aceleiaşi proceduri de executare), cea din urmă, potrivit legii, poate fi aplicată pentru o perioadă nedeterminată. Conform art. 4 alin. (16) lit. e) din Legea nr.273 din 9 noiembrie 1994 privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte, cererea pentru eliberarea paşaportului sau a documentului de călătorie se respinge şi în cazurile în care solicitantului i se suspendă dreptul la libera circulaţie în străinătate, şi anume în cazul în care solicitantul are interdicţie de a părăsi ţara în temeiul unei încheieri a instanţei de judecată, conform Codului de executare. Nu se justifică existența de sine stătătoare a interdicției privind eliberarea pașaportului și documentului de călătorie ca măsură de asigurare a documentului executoriu, așa cum este redată în art. 22 alin. (1) lit. v) din Codul de executare. Or, scopul acesteia poate fi atins prin interdicția de a nu părăsi țara – măsură susceptibilă de a fi aplicată exclusiv şi excepţional drept consecinţă a ineficienţei şi epuizării tuturor măsurilor de asigurare a executării documentului executoriu, atunci când ieșirea debitorului peste hotarele Republicii Moldova ar face în mod evident imposibilă sau dificilă executarea hotărârii judecătoreşti, fie a unui alt înscris care are putere executorie, în sensul articolului 11 din Codul de executare. După cum s-a constatat în Hotărârea Curții Constituționale nr. 7 din 5 aprilie 2011, interdicția de a nu părăsi țara este o măsură excepţională, fiind instituită pentru asigurarea executării documentului executoriu; se aplică doar după expirarea termenului de executare benevolă şi în cazul epuizării altor mijloace, cu respectarea prevederilor exprese ale articolului 22 alin. (1) lit. x) şi articolului 63 alin. (4) din Codul de executare; are un termen limitat de 6 luni (cu posibilitatea aplicării în mod repetat în urma unui demers motivat al executorului judecătoresc, dar nu mai mult de 3 ori în cadrul aceleiaşi proceduri de executare); este susceptibilă căilor de atac; necesitatea menţinerii acestei interdicţii este verificată periodic [de către executorul judecătoresc), neavând un caracter automat; ţine de diligenţa instanţei de a decide asupra proporţionalităţii asigurării acţiunii şi executării hotărârii prin aplicarea faţă de debitor a interdicţiei de a părăsi ţara și nu reprezintă o ingerinţă nejustificată în dreptul la libera circulaţie, garantat de art. 27 din Constituţie. Potrivit art. 7 din Legea nr. 373 din 9 noiembrie 1994 privind actele de identitate din sistemul naţional de paşapoarte, cetăţenii Republicii Moldova şi apatrizii care domiciliază permanent în Republica Moldova sunt obligaţi să deţină de la naştere buletine de identitate, iar refugiaţii şi beneficiarii de protecţie umanitară, în termen de 10 zile de la acordarea statutului de refugiat protecţiei umanitare, sunt obligaţi să obţină buletine de identitate sau să le deţină de la naştere. De asemenea, art. 8 lit. a) din aceeași Lege stabilește că titularul de acte este obligat să prezinte persoanelor oficiale din organele competente, la cerere, actul de identitate. Astfel, buletinul de identitate și permisul de şedere, ca o categorie de acte de identitate aparte, permit titularului să se legitimeze în egală măsură, ca şi paşaportul. Raţiunea eliberării acestor acte derivă din necesitatea înregistrării şi evidenţei populaţiei în stat. Iar neeliberarea acestor acte ar face iluzorie realizarea și asigurarea altor drepturi aflate în conexiune cum ar fi: dreptul la proprietate și moștenire, dreptul la locuinţă, dreptul la muncă, libertatea activităţii de întreprinzător, dreptul la asistenţă și protecţie socială, dreptul la ocrotirea sănătăţii etc. La rândul său, înregistrarea documentelor de stare civilă (actele de naştere, de încheiere a căsătoriei, de desfacere a căsătoriei, de schimbare a numelui şi/sau a prenumelui, de deces) este strâns legată de unele categorii de acte de identitate, constituind în cele mai dese cazuri o condiţie pentru eliberarea celor din urmă (de exemplu, actul de naştere constituind o premisă pentru perfectarea buletinului de identitate şi a paşaportului) şi are drept scop primordial protecția drepturilor nepatrimoniale ale persoanei. În această succesiune, Curtea Constituţională subliniază că în cazul unor obligații cu caracter patrimonial executarea silită a unui document executoriu ar trebui să presupună un spectru de măsuri care să greveze patrimoniul debitorului în vederea îndeplinirii obligației cuprinse într-un document executoriu, dar nicidecum să nu suprime drepturile personale nepatrimoniale ale acestuia de o manieră dispropor-ționată. Art. 11 alin. (4) din Directiva Parlamentului şi Consiliului Uniunii Europene nr. 2006/126/CE din 20 decembrie 2006 cu privire la permisul de conducere prevede că un stat membru refuză eliberarea unui permis de conducere unui solicitant al cărui permis de conducere face obiectul unei restricții, suspendări sau retrageri într-un alt stat membru. În concretizarea acestor prevederi, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a menționat că se permite statelor membre, în anumite împrejurări şi în special din motive de siguranţă a traficului rutier, să aplice propriile dispoziţii naţionale privind limitarea, suspendarea, retragerea şi anularea permisului de conducere în privinţa oricărui posesor al unui permis care are reşedinţa obişnuită pe teritoriul acestora (hotărârea din 1 martie 2012, Akyüz, C-467/10, §43). Astfel, aplicarea interdicției privind eliberarea permiselor de conducere se justifică, în esenţă, în ipoteza în care aceasta se aplică pentru ocrotirea siguranţei traficului rutier. Prin urmare, Curtea Constitutţională a constatat, că interdicția eliberării permiselor de conducere este disproporţionată în raport cu scopul pentru care aceasta a fost reglementată la art. 22 alin. (1) lit. v) teza a doua din Codul de executare – asigurarea onorării obligațiilor incumbate debitorului printr-un document executoriu. Astfel, Curtea Constituţională prin Hotărîrea nr. 17 din 10 mai 2017 a dispus a declara neconstituțional textulInterdicţia privind eliberarea documentelor de stare civilă, a actelor de identitate sau a permiselor de conducere se aplică exclusiv de către instanţa de judecată” din art.22 alin. (1) lit. v) din Codul de executare al Republicii Moldova nr. 443-XV din 24 decembrie 2004. Prin urmare, începînd cu 10 mai 2017, executorul judeătoresc nu mai este în drept să solicite instanţei de judecată, iar aceasta din urmă să dispună aplicarea interdicţia de eliberare a documentelor de stare civilă, a actelor de identitate sau a permiselor de conducere pentru neachitarea unei datorii.

0 comentarii

Doar utilizatorii înregistraţi şi autorizați au dreptul de a posta comentarii.