Știri

Facilitarea exportului, discutată la MEI

Etapele pentru obținerea dreptului de a exporta carne de pasăre și ouă de categoria B în Uniunea Europeană au fost discutate astăzi, 5 septembrie, de Ministerul Economiei și Infrastructurii şi Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor. Chiril Gaburici a cerut conducerii ANSA să fie luate măsurile necesare pentru facilitarea condițiilor de export pentru producătorii autohtoni. Solicit să fie întreprinse acțiuni pentru consolidarea capacităților instituționale, facilitarea condițiilor pentru dezvoltarea capacităților producătorilor autohtoni cu privire la procedurile de export de carne de pasăre și ouă, precum și examinarea posibilității construcției a unității de procesare a subproduselor de origine animalieră nedestinate consumului uman, inclusiv realizarea etapelor și condițiilor necesare pentru acreditarea laboratoarelor, a menționat ministrul. Totodată, au fost analizate progresele înregistrate în implementarea activităților aferente obținerii dreptului de export, precum și crearea premiselor necesare desfășurării Misiunii de audit preconizate pentru luna septembrie 2019.

via | mei.gov.md

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Economiei

1227 vizualizări

Data publicării:

05 Septembrie /2018 15:26

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

Export | producatori autohtoni | carne | ministeru economiei

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon