Știri

Facilități fiscale și vamale la importul unei unități radiologice auto

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale solicită acordarea scutirii de TVA, taxa vamală şi de taxa pentru efectuarea procedurilor vamale la importul unei unități radiologice auto pentru Instituţia Medico–Sanitară Publică Institutul de Ftiziopneumologie “Chiril Draganiuc”, prin derogare de la Codul vamal și Codul fiscal. În acest sens, este propus spre consultare un proiect de lege. Potrivit notei informative la proiect, unitatea radiologică auto urmează a fi donată instituţiei medicale în urma unor înțelegeri la nivel înalt în cadrul relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Republica Belarus. Proiectul a fost elaborat în scopul recepționării în termeni prompți ai acestei unități radiologice auto, precum și pentru a nu supune instituţia medico–sanitară unei presiuni financiare la importul acestei unități. Unitatea radiologică ar permite acordarea unui număr sporit de investigații de screening pulmonar pentru identificarea cazurilor de tuberculoză sau cancer la plămâni în cadrul campaniei “Un doctor pentru tine”, se spune în nota documentului.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

988 vizualizări

Data publicării:

10 Octombrie /2018 14:02

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

facilitati fiscale | facilitati vamale | derogare | proiect de lege

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon