

Formularul tipizat TV-25: condițiile de eliberare
Serviciul Vamal propune spre consultare proiectul Ordinului de modificare a Ordinului directorului general al Serviciului Vamal nr.56-O/2008 „Cu privire la aprobarea Regulamentului privind vămuirea bunurilor trecute peste frontiera vamală a RM de către persoane fizice şi a unor formulare tipizate”.
Documentul precizează că, pentru mijloacele de transport importate, precum și pentru cele supuse confiscării, se eliberează formularul TV-25, pentru cele importate în condițiile Legii nr. 170/2018 – TV-24, iar pentru cele admise temporar – autorizația TV-26.
Astfel, în cazul mijloacelor de transport supuse confiscării, TV-25 se eliberează pentru mijlocul de transport neînmatriculat în Republica Moldova supus confiscării definitive, urmare a comiterii încălcărilor de către persoanele fizice și juridice și care reprezintă un document confirmativ pentru Agenția Servicii Publice în vederea înmatriculării acestora conform procedurii stabilite. Formularul tipizat TV-25 se eliberează de către Biroul vamal/Direcția investigare fraude vamale în raza căruia a fost supus confiscării definitive mijlocul de transport, la etapa de predare a acestuia către Serviciul Fiscal de Stat în conformitate cu Regulamentul cu privire la modul de evidenţă, evaluare şi vânzare a bunurilor confiscate, fără stăpân, sechestrate uşor alterabile sau cu termen de păstrare limitat, a corpurilor delicte, a bunurilor trecute în posesia statului cu drept de succesiune şi a comorilor.
Agentul constatator responsabil de transmiterea mijlocului de transport supus confiscării către SFS completează Formularul tipizat TV-25, cu semnarea și aplicarea ștampilei personale, în baza deciziei agentului constatator/hotărârii judecătorești definitive.
Exemplarul 1 al formularului tipizat TV-25 se va anexa la toate documentele aferente predării mijlocului de transport și se va transmite în adresa SFS, iar exemplarul 2 rămâne la organul vamal emitent.
Autorii consideră că modificările propuse vor permite încasarea suplimentară a mijloacelor bănești la bugetul de stat, deblocarea situației actuale cu privire la refuzul persoanelor fizice și juridice de a participa la procedura de achiziționare a bunurilor confiscate din motivul imposibilității de înmatriculare a mijloacelor de transport străine supuse confiscării speciale, eliberarea locurilor de păstrare a mijloacelor de transport confiscate, gestionarea eficientă și simplificarea procedurii de lucru cu corpurile delicte supuse confiscării speciale.
Recomandările pe marginea proiectului supus consultării publice pot fi remise până la 8 martie 2021, pe adresa electronică: andrei.gavrilov@customs.gov.md
-
Domeniu:
-
Autorul|Newsmaker:
-
Instituție:
Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD", Serviciul Vamal al Republicii Moldova