Știri

În Moldova vor fi construite locuințe de serviciu pentru tinerii specialiști

Experții Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB) și-au încheiat misiunea de evaluare a proiectului de construcție a locuințelor sociale din țara noastră. După câteva zile de vizite în localitățile Călărași, Hîncești și Nisporeni, unde se construiesc apartamente sociale, experții CEB au ținut o întrevedere cu ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca, pentru a concluziona rezultatele obținute la această etapă și a prezenta recomandări de eficientizare a implementării proiectului. În cadrul discuțiilor experții au apreciat munca depusă în vederea valorificării surselor financiare oferite de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și au comunicat că în Republica Moldova procesul de construcție a locuințelor sociale este transparent și eficient, iar impactul este vizibil în discuțiile cu beneficiarii finali. "Obiectivul vizitei a fost de a monitoriza proiectele finalizate și rezultatele reale, de a observa dacă a fost respectata procedura de selecție a beneficiarilor finali, precum și exploatarea, întreținerea și administrarea blocurilor construite. De asemenea, în cadrul proiectelor noi inițiate am fost interesați de etapele de implementare, serviciile de proiectare, calitatea construcțiilor, capacitatea de a accelera și a finaliza proiectele în termenii stabiliți, inclusiv costurile serviciilor aferente", a subliniat consilierul tehnic al CEB Samir Kulenovic în discuțiile purtate cu ministrul. Totodată, experții străini au constatat, în urma vizitelor în localități, că autoritățile publice locale solicită extinderea categoriei de tinerii specialiști, ce activează în diverse domenii ale sectorului bugetar, eligibili în cadrul Proiectului. "Avem mandatul să vă anunțăm despre disponibilitatea Băncii de a extinde noile categorii eligibile în Proiect. Având drept scop creșterea numărului de tineri specialiși din sectorul bugetar, beneficiari de locuințe sociale", a precizat consilierul tehnic al CEB, Samir Kulenovic. La rândul său, ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bîtca, a mulțumit pentru suportul acordat Guvernului Republicii Moldova în vederea asigurării cu spațiul locativ a cetățenilor cu venituri mici din țara noastră și a precizat, în contextul lansării de noi construcții, că Unitatea de implementare a Proiectului este gata pentru a începe pregătirile necesare de lansarea fazei III și semnarea unui nou Acord de finanțare. "Ne bucurăm să avem confirmarea că în Republica Moldova va fi realizată faza III de construcție a locuințelor sociale pentru persoanele cu venituri mici. Bineânțeles, pentru a avea un impact sporit, ne propunem să lărgim numărul categoriilor de beneficari ai locuințelor sociale, inclusiv să includem în proiect și construcția locuințelor de serviciu, precum și să îmbunătățim condițiile de trai a persoanelor vulnerabile. Obiectivul este să construim viitorul acasă", a subliniat ministrul Vasile Bîtca, în discuțiile cu reprezentanții BCE. Amintim, în țara noastră locuințele sociale sunt construite cu suportul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei ce oferă Guvernului Republicii Moldova un împrumut pe un termen de până la douăzeci de ani. Costul total al proiectului în faza II constituie circa 20,4 mil. euro, inclusiv aportul RM este de circa 7 mil. euro.

via | www.realitatea.md

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

2001 vizualizări

Data publicării:

22 Mai /2017 11:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

locuinte sociale | Proiect | extindere | Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei | servicii de proiectare | Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon