Știri

În sistemul public de asigurări sociale ar putea fi inclusă o nouă categorie de plătitori

Contribuțiile de asigurări sociale de stat în taxă fixă, majorările de întârziere și amenzile calculate și neachitate la bugetul asigurărilor sociale de stat până la 1 ianuarie 2022 de către gospodăriile țărănești (de fermier), ar putea fi anulate din sistemul de evidență al Casei Naționale de Asigurări Sociale doar în cazul în care fondatorii GȚ nu au realizat venitul anual în mărime de peste 2 salarii medii lunare pe economie, prognozate pentru anul respectiv. Astfel, fondatorii (membrii) GȚ, care realizează un venit total de peste 2 salarii medii lunare, vor achita în continuare taxa fixă, lunar câte 1/12 din suma anuală, până la data de 25 a lunii următoare celei de gestiune.

 

Pe agenda Parlamentului este înregistrată o inițiativă legislativă ce are ca scop instituirea unor măsuri de susținere a activității gospodăriilor țărănești (GȚ), elaborată în scopul susținerii micului business din agricultură, care se confruntă cu mai multe probleme, inclusiv cele provocate de calamitățile naturale.

 

Astfel, se propune ca, prin derogare de la legile BASS pentru anii 2018 și anii anteriori, precum și de la prevederile anexei nr.1 din Legea 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale, GȚ care nu au declarat și achitat contribuțiile de asigurări sociale pentru perioadele de până la 1 ianuarie 2022, să fie scutite de plata acestor contribuții, precum și de achitarea penalităților și amenzilor neachitate până la data menționată.

 

Totodată, se propune ca perioadele pentru care s-au declarat și nu s-au achitat contribuțiile să nu fie incluse la calcularea stagiului de cotizare și se precizează că, contribuțiile achitate până la 1 ianuarie 2022 nu se restituie.

 

În același timp, proiectul prevede și procedura de radiere a GȚ din Registrul gospodăriilor țărănești în cazul în care nu corespund normelor stabilite de art. 2 alin.1) și art. 3 alin.2) din Legea nr. 1353/20001 privind gospodăriile țărănești. Din Registru urmează a fi radiate și GȚ inactive, care, conform proiectului, sunt înregistrate nu mai puțin de 3 ani și pe parcursul cărora nu au prezentat nici o dare de seamă fiscală, nu au efectuat operațiuni pe conturi bancare, nu sunt fondatori ai unei alte persoane juridice și nu au sucursale, nici restanțe la buget și nu sunt înregistrate în calitate de contribuabili plătitori de TVA.

 

Se propune ca în termen de 3 luni după intrarea în vigoare a prevederilor legii primăriile să identifice GȚ ce urmează a fi radiate, după care vor transmite listele respective la Serviciul Fiscal de Stat, care, în termen de 15 zile, se va expune asupra radierii GȚ din Registru. Primăria va iniția, din oficiu, procedura de radiere, în termen de 5 zile de la recepționarea informației de la SFS, adoptând și decizia de inițiere a procedurii de radiere. Avizul cu privire la decizia de radiere se va publica pe site-ul primăriei și în Monitorul Oficial, iar cererile și creanțele se vor înainta nu mai târziu de 2 luni din data publicării.

 

Procedura mai prevede că, dacă în termen de 3 zile de la expirarea termenului de depunere a cererilor și creanțelor, acestea nu au fost înaintate, primăria va adopta din oficiu decizia de radiere și va informa SFS, în vederea radierii codului fiscal din Registrul gospodăriilor țărănești, fără efectuarea controlului, a informației aferente ECC cu memorie fiscală și va informa prestatorul de servicii de plată despre necesitatea închiderii conturilor bancare.

 

Conform datelor oferite de Serviciului Fiscal de Stat și incluse în nota informativă, sunt luate la evidență 116496 GȚ, iar în urma analizei dărilor de seamă prezentate pentru perioada 2018-2020 s-a determinat că pentru anul 2018 dările de seamă au fost prezentate de 6835 de agenți economici sau 5,9%, pentru perioada fiscală 2019 – au prezentat dările de seamă 12,3% din GȚ, iar ponderea gospodăriilor țărănești care au prezentat dările de seamă în anul 2020 constituie 16,5%.

 

Totodată, din numărul total de GȚ, 10043 au restanță la bugetul public național, suma restanțelor constituind 20 744,5 mii lei, dintre care 2935,5 mii lei la bugetul asigurărilor sociale de stat.

 

Proiectul conține propunerea de modificare și în Legea nr.489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale. Astfel, este prevăzută includerea în Anexa la Lege o nouă categorie de plătitori – 1.62 Fondatorii (membrii) gospodăriei țărănești care realizează un venit anual total din activitatea gospodăriei țărănești de peste 2 salarii medii lunare pe economie, prognozate pentru anul respectiv, cu excepţia pensionarilor, persoanelor cu dizabilități, precum și a persoanelor care se încadrează în categoriile de plătitori prevăzute la pct. 1.1–1.61.

 

Suplimentar, ar putea fi completat art.17 din Legea nr.489/1999 cu precizarea că, pentru determinarea faptului dacă persoanele indicate la pct. 1.62 din Anexă realizează un venit anual total de peste 2 salarii medii lunare pe economie, prognozate pentru anul respectiv, se va compara indicatorul privind suma venitului obținut din activitatea GȚ în anul precedent anului de gestiune și 2 salarii medii lunare pe economie, prognozate pentru anul de gestiune.

 

Cu detalii vom reveni pe parcursul promovării inițiativei.

__________________

Legea nr. 1353/2000, art.2 (alin.1) 

Gospodăria ţărănească este o întreprindere individuală, bazată pe proprietate privată asupra terenurilor agricole (denumite în continuare terenuri) şi asupra altor bunuri, pe munca personală a membrilor unei familii (membri ai gospodăriei ţărăneşti), avînd ca scop obţinerea de produse agricole, prelucrarea lor primară, comercializarea cu preponderenţă a propriei producţii agricole.

art.3 alin.2) 

 Suprafaţa terenurilor şi mărimea altor bunuri, inclusiv arendate, ale gospodăriei ţărăneşti trebuie să asigure utilizarea preponderentă în cadrul acesteia (mai mult de 50 la sută anual) a muncii personale a membrilor ei.

author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Parlamentul Republicii Moldova

1795 vizualizări

Data publicării:

26 Noiembrie /2021 08:00

Catalogul tematic

Asigurare socială de stat | Noutăți

Etichete:

proiect de lege | GT | asigurare obligatorie de asistenta sociala | stagiu de cotizare

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon