Știri

Instituțiile administrației publice locale, care se vor opune concurenței, vor fi amendate

Consiliul Concurenței a propus modificarea Codului contravențional al Republicii Moldova. Astfel, acţiunile sau inacţiunile autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale sau locale de restrângere, împiedicare sau denaturare a concurenţei, stabilite prin decizia Consiliului Concurenței, vor fi sancționate. Amenda va fi de la 100 la 300 de unităţi convenţionale, aplicată persoanei cu funcţie de răspundere. În condițiile în care, de la mijlocul lunii martie, unitatea convențională va fi de 50 de lei, amenzile vor fi de la 5 mii la 15 mii de lei. Totodată, Consiliul Concurenţei a propus și modificarea Codului penal. Astfel, agenții economici care vor colabora cu Consiliul Concurenţei, în limitele realizării politicii de clemenţă, conform prevederilor din Legea concurenței, ar putea scăpa de pedeapsa penală. Consiliul Concurenţei susține că, deși clemenţa este recompensa acordată pentru cooperarea întreprinderilor cu Consiliul Concurenţei, în cazul în care acestea sunt sau au fost parte a unui acord anticoncurenţial, acest lucru nu îi motivează pe agenții economici. Asta deoarece, conform prevederilor din Codul penal, aceștia fiind parte la un acord ilegal ce limitează concurența, sunt atrași la răspundere penală. Precizăm că, potrivit Legii concurenței, prin acordarea clemenţei întreprinderile şi asociaţiile de întreprinderi pot obţine imunitate la amendă sau reducerea cuantumului acesteia, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege. Consiliului Concurenţei va avea acces la unele baze de date deținute de autoritățile și instituțiile publice. Acest lucru va permite obținerea în termeni restrânși a informațiilor necesare pentru efectuarea investigațiilor concurențiale.

via | www.bizlaw.md

Instituții:

Ministerul Economiei

1580 vizualizări

Data publicării:

18 Ianuarie /2017 15:00

Catalogul tematic

Noutăți | Persoană juridică | Legi ale Republicii Moldova

Etichete:

Consiliul Concurenţei | lege | ckementa | imunitate | cod contraventional | cooperare | amenda | cod penal

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon