Știri

Interdicţii provizorii la circulaţia camioanelor de mare tonaj

Ministerul Economiei și Infrastructurii informează conducătorii auto că se interzice, provizoriu, circulația mijloacelor de transport de mare tonaj cu greutatea totală de peste 20 de tone pe drumurile naționale. Restricția este valabilă pentru zilele în care se prognozează o temperatură a aerului ce depășește 30 de grade Celsius, între orele 10:00 și 20:00. Măsura restricționării circulației rutiere a fost luată pentru protejarea stratului de asfalt. De asemenea, în scopul asigurării integrității drumurilor locale, se recomandă și autorităților publice locale să instituie restricții pentru mijloacele de transport de mare tonaj pe porțiunile de drum asfaltat din localități. Excepție vor face doar automobilele care efectuează transporturile de persoane, animale vii și de produse perisabile de origine animală și vegetală, care participă la intervenții în caz de forță majoră, cele dotate cu echipamente de prim ajutor și /sau antrenate la prevenirea, lichidarea situațiilor excepționale, vehiculelor antrenate la reabilitarea drumurilor în limitele șantierelor de construcție. Administratorii drumurilor vor informa utilizatorii de drumuri și Serviciul Vamal despre restricțiile provizorii la circulația pe drumurile naționale. Controlul asupra circulației mijloacelor de transport va fi asigurat de Inspectoratul Național de Patrulare al Inspectoratului General al Poliției și autoritatea administrativă Agenția Națională Transport Auto.

via | mei.gov.md

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Economiei

908 vizualizări

Data publicării:

25 Iunie /2018 16:01

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

transport auto | mare tonaj | drumuri nationale | restrictii

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon