Știri

Noi oportunități pentru finanțarea proiectelor energetice

Acordul-cadru între Republica Moldova şi Corporaţia Financiară Nordică de Mediu (NEFCO), semnat la Chișinău la 21 iulie 2017, a fost aprobat și propus de Guvern Parlamentului pentru ratificare. Astfel, vor fi create noi oportunități pentru finanțarea proiectelor cu impact benefic asupra mediului înconjurător. NEFCO oferă fonduri destinate implementării proiectelor în domeniul eficienţei energetice, energiei regenerabile și a mediului. Printre acestea se înscriu cele ce țin de reabilitarea clădirilor, a sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică, renovarea şi modernizarea parcurilor auto, soluţionarea problemelor aferente managementului apelor uzate şi deşeurilor municipale. Asemenea proiecte se realizează la nivel de municipii/oraşe, inclusiv utilizând parteneriatul public-privat. Totodată, pot fi eligibile şi proiectele înaintate de întreprinderile municipale, cele cu capital majoritar de stat, care intenționează să-și raţionalizeze propriului consum de energie. Finanţarea se efectuează sub formă de împrumuturi de până la 5 mil. euro, în condiţii de piaţă sau preferenţiale, care conţin, după caz, o componentă de grant. NEFCO este și una dintre instituţiile financiare internaţionale care are rolul de Agenţie de implementare a proiectelor finanţate de către Fondul Regional al Parteneriatului Europei de Est pentru Eficienţă Energetică şi Mediu (E5P), la care Republica Moldova participă și are acces la resurse în valoare de 150 mil. euro, dintre care circa 30 de mil. euro constituie grant. Corporaţia Financiară Nordică de Mediu a fost înfiinţată în anul 1990 de către Danemarca, Islanda, Norvegia, Finlanda şi Suedia.
author icon

Maria Trifan

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

1331 vizualizări

Data publicării:

04 Septembrie /2017 13:32

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

NEFCO | finanţare externa | proiect de finantare | imprumut | grant | Eficiență Energetică

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon