Știri

Numărul locurilor de muncă vacante din nou a crescut

La situaţia din 29 octombrie 2018, pe piaţa munci din ţară erau înregistrate 223 locuri de muncă vacante pentru specialiştii în activitatea financiară, economică sau comercială, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Astfel, în baza de date sunt înregistrate 126 locuri de muncă pentru contabili, 20 – pentru economişti, 18 – pentru contabili-şef, 10 – pentru reprezentanţi comerciali, 5 – pentru specialişti în problemele perceperii fiscale, 4 – pentru auditorii interni etc. Totodată, ANOFM anunţă că în total erau la evidenţă 12789 locuri de muncă vacante, în creştere faţă de numărul înregistrat la începutul lunii, când erau 12707. Cele mai multe joburi vacante sunt înregistrate în municipiul Chişinău – 4510 şi în municipiul Bălţi – 1282. În Ungheni agenţii economici declară vacante 694 locuri de muncă, în Floreşti – 534, în Donduşeni – 444. În UTA Găgăuzia sunt vacante 386 locuri de muncă. Cele mai puţine posturi vacante sunt înregistrate în Ştefan Vodă – 34. Pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate sunt disponibile 2331 locuri de muncă vacante, constituind circa 18% din numărul total. Pentru specialiştii din domeniul sănătăţii sunt puse la dispoziţie 504 locuri de muncă, dintre care 232 sunt pentru asistenţii medicali, 150 – pentru medicii specialişti, 35 – pentru medicii de familie etc. În învăţământ este nevoie de 339 cadre didactice, dintre care 187 sunt pentru educatori. Autorităţile publice au nevoie de 167 specialişti pentru a ocupa poziţiile vacante. În marketing sunt înregistrate 94 locuri libere, inclusiv manageri, merceologi, office-manageri, manageri în industrie etc. În domeniul asistenţei sociale, de asemenea, este nevoie de specialişti, fiind înregistrate 60 locuri de muncă vacante. Pe piaţa muncii mai sunt căutați consultanţi în diverse domenii – 55, secretari – 30, electriciani – 29, consilieri de probaţiune – 25, specialişti relaţii publice – 8, agronomi – 4 etc. Pentru persoanele cu nivel de instruire secundar profesional și pentru muncitorii necalificați ANOFM oferă 10458 locuri de muncă, ceea ce constituie 82% din numărul total de locuri de muncă libere. Ca de obicei, cele mai multe sunt destinate lucrătorilor din industria textilă şi confecţii – 2911, dintre care 2401 sunt pentru cusători. Piaţa muncii duce lipsă şi de operatri, aparatişti, maşinişti la instalaţii şi maşini, pentru ei fiind puse la dispoziţie 826 locuri de muncă. Pentru lucrătorii calificaţi în întreprinderi industriale se propun 803 locuri vacante, pentru cei din domeniul vânzărilor – 664. În domeniul hotelier sunt înregistrate 564 poziţii vacante, în construcţii – 236, în agricultură şi silvicultură – 194. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă sau pot accesa Portalul pieţei muncii: www.angajat.md, unde sunt postate locurile vacante oferite în fiecare raion, pe profesii. Notă: Pe parcursul a 9 luni ale anului 2018, la agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă au fost înregistrate cu statut de șomer 6606 persoane cu vârsta între 16-29 ani, ceea ce constituie 27,9% din numărul total de șomeri înregistrați în perioada respectivă. Începând cu 10 februarie 2019, ANOFM va funcționa conform unei noi structuri. În Monitorul Oficial din 19 octombrie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului cu privire la organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM)

1173 vizualizări

Data publicării:

02 Noiembrie /2018 14:30

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

ANOFM | locuri de muncă vacante

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon