Știri

Numărul locurilor de muncă vacante, în scădere

La data de 25 iunie curent, în baza de date a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă sunt înregistrate 14060 locuri de muncă vacante, în scădere față de acum două săptămâni,când erau solicitate de angajatori 14954 persoane. Cele mai multe locuri de muncă vacante sunt înregistrate în municipiile Chișinău – 5337 și în Bălți – 1320. În Ungheni, agenții economici declară vacante 633 locuri de muncă vacante, cei din Orhei – 439, din Cahul – 399. În Ialoveni sunt înregistrate 399 locuri vacante, în Anenii Noi – 359, în Florești – 323, în Soroca – 204. În UTA Găgăuzia la moment sunt 325 locuri de muncă vacante, iar cel mai mic număr este în Edineț – 57. Pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate sunt disponibile 3093 locuri de muncă vacante sau circa 22% din numărul total de locuri vacante. Pentru specialiștii din activitatea financiară, economică sau comercială sunt disponibile 260 locuri, cele mai multe fiind pentru contabili – 131. Solicitați sunt și agenții de vânzare – 19, economiștii – 25, specialiștii în problemele perceperii fiscale – 7 etc. În învățământ sunt înregistrate 676 locuri vacante. Cele mai multe sunt destinate educatorilor – 390. Pentru profesorii din învățământul liceal sunt libere 74 locuri de muncă, pentru cei din învățământul primar/gimnazial – 73, pentru instructori – 22 etc. În domeniul sănătății sunt așteptați la muncă 514 specialiști. Este nevoie de 203 asistenți medicală, 149 medici specialiști, 44 specialiști medicina generală, 31 medici de familie etc. În baza ANOFM sunt înregistrate 490 locuri de muncă vacante pentru inspectori și ofițeri și 309 pentru specialiștii din autoritățile publice.De asemenea, sunt solicitați inginerii și tehnicienii, pentru ei fiind puse la dispoziție 209 locuri vacante. Pentru persoanele cu nivel de instruire secundar profesional și pentru muncitorii necalificați, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă oferă 10967 locuri de muncă sau 78% din numărul total. Tradițional, cel mai mare număr de locuri de muncă vacante este destinat lucrătorilor din industria textilă și confecții – 3013: cusători – 2564, confecționeri – 220, croitori – 56, încheietori – 43, termofinisori – 42 etc. Lucrătorilor calificați în întreprinderi industriale li se propun 1192 poziții: electrogazosudori – 155, asamblori jucării – 150, controlori calitate – 106, electromontatori – 74 etc. În transport și telecomunicații sunt înregistrate 922 locuri de muncă, în domeniul hotelier – 554, în construcții – 301, în agricultură – 198. Pentru muncitorii necalificați se propun 1087 locuri vacante. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă sau pot accesa Portalul pieţei muncii: www.angajat.md, unde sunt postate locurile vacante oferite în fiecare raion, pe profesii. Reamintim că pe piața muncii sunt înregistrate locuri vacante salarizate cu 30 mii lei.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM)

996 vizualizări

Data publicării:

27 Iunie /2018 14:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

locuri de muncă vacante | ANOFM | şomaj | specialisti

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon