Știri

ODIMM şi Publicația Periodică „Monitorul Fiscal FISC.md” au semnat un Acord de colaborare

Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) şi Publicația Periodică „Monitorul Fiscal FISC.md” au semnat un Acord de colaborare în vederea susţinerii şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii (ÎMM). Obiectul Acordului semnat reprezintă stabilirea unei colaborări durabile şi de succes între părţi în vederea promovării oportunităţilor de dezvoltare a ÎMM-urilor în Republica Moldova. Iulia Iabanji, Director general ODIMM, a declarat că această colaborare va aduce beneficii reprezentanților businessului mic şi mijlociu, care au nevoie de mai multă informație și materiale practice referitor la aplicarea corectă a normelor Codului Fiscal în vigoare, precum și de recomandările contabilior. Potrivit Iuliei Iabanji, ODIMM încearcă să diversifice serviciile oferite antreprenorilor şi să contribuie la facilitarea relaţiilor antreprenorilor cu organele de control, inclusiv cu Inspectoratul Fiscal. Rodica Musteața, Director al Publicaţiei Periodice „Monitorul Fiscal FISC.md” a menţionat că în cadrul parteneriatului creat, antreprenorii vor beneficia de noi servicii, o nouă platformă de comunicare şi posibilitatea de a pune on-line întrebări cu caracter fiscal și de a primi răspunsul operativ din partea consultantului publicaţiei periodice. Echipa Publicaţiei Periodice „Monitorul Fiscal FISC.MD” va plasa pe pagina web www.monitorul.fisc.md şi în revista „Monitorul Fiscal FISC.MD” noutăţi despre evenimentele organizate de ODIMM. Totodată, reprezentanții publicației vor participa la aceste evenimente organizate pentru antreprenorii mici și mijlocii. Un subiect de interes comun sunt seminarele de instruire, pe care le propune ODIMM și la care, după condițiile acordului, vor participa reprezentanții publicației.

Instituții:

Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) | Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

2034 vizualizări

Data publicării:

13 Iulie /2016 13:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

ODIMM | Monitorul fiscal FISC.md | acord de colaborare | IMM | promovare

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon