Știri

Oficiul pentru promovarea intereselor antreprenorilor, lansat

Promovarea unor modificări a cadrului legal de reglementare și susținere a businessului de familie, reglementarea statului juridic în domeniul meșteșugăritului tradițional, reducerea reglementărilor din partea statului în domeniul agricol, modificări în procedura de achiziții publice, elaborarea unor mecanisme de stimulare a businessului inovativ și facilitarea accesului la finanțe în perioada post Covid sunt primele domeniile în care reprezentanții mediului de business din RM pot solicita suport și consultanță.  Oficiul pentru promovarea intereselor antreprenorilor, un nou instrument care va activa pe lângă Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI), a fost lansat astăzi, 25 mai. CCI a semnat un Memorandum de colaborare cu compania de consultanță Brodsky Uskov Looper Reed & Partners SRL.
 
 Potrivit președintelui CCI, Sergiu Harea, necesitatea lansării unui asemenea suport a apărut în perioada pandemiei, când mediul de afaceri, în special companiile mici, aveau nevoie de consiliere în domeniul juridic, financiar, economic, precum și de suport în identificarea unui partener sau soluționarea unui litigiu.
 
Camera de Comerț și Industrie acordă în permanență suport și pe platformele existente, cum ar fi Agenda națională de business sau Agenda locală de business, unde avem semnate acorduri de colaborare cu autoritățile locale și centrale. Totodată, colaborăm cu mediul de afaceri și pe platforma comitetelor sectoriale pentru agricultură, industrie, servicii, a menționat Sergiu Harea.
 
La rândul său, Ruslan Uskov, managerul companiei de consultanță, a îndemnat antreprenorii să vină cu propuneri și idei de colaborare, menționând că platforma nou creată va întruni experți din diferite domenii care vor oferi suportul necesar, ceea ce va duce, în primul rând, la creșterea competitivității businessului.
 
Antreprenorii sunt așteptați la Oficiul pentru promovarea intereselor antreprenorilor care se află la sediul CCI sau pot solicita asistența experților în format online pentru a beneficia de suportul necesar.  
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei

972 vizualizări

Data publicării:

25 Mai /2021 12:06

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

oficiu | CCI | antreprenor | suport | monitorul.fisc.md

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon