Știri
Pensia anticipată pentru carieră lungă
La 1 ianuarie 2022 au intrat în vigoare modificările la Legea nr. 156/1998 privind sistemul public de pensii (Legea nr. 156/1998), prin care a fost aprobată o nouă categorie de pensie -
pensia anticipată pentru carieră lungă.
Pentru a oferi precizări la acest subiect, în revista din februarie a revistei „monitorul fiscal. FISC. md” va fi publicat articolul Clarei Sorocean „Pensia anticipată pentru carieră lungă”, în care autorul vine cu mai multe explicații asupra modificărilor operate în Legea nr. 156/1998. Astfel, pentru a beneficia de pensia anticipată pentru carieră lungă, la stagiul de cotizare necesar de a fi confirmat potrivit prevederilor art. 42 alin. (1) din Legea nr. 156/1998 urmează a fi adăugați 5 ani pentru bărbați și 3 ani pentru femei.
Prin urmare, specifică autorul, femeile care, la situaţia de 1 ianuarie 2022, confirmă un stagiu de cotizare de 35 de ani şi 6 luni, iar bărbaţii – 39 ani, vor avea dreptul la pensie indiferent de vârstă. Important este faptul că, după data de 1 iulie 2022, femeile își vor putea realiza dreptul la pensie anticipată pentru carieră lungă la confirmarea stagiului de cotizare de 36 ani. La situaţia din 1 iulie 2022 pentru bărbaţi stagiul de cotizare necesar de a fi confirmat nu va creşte.
Din articolul publicat în nr. 2 (72) al revistei noastre abonații vor afla care perioade nu vor fi luate în calcul la determinarea stagiului de cotizare pentru pensie anticipată pentru carieră lungă; formula de calcul a acesteia; modul de determinare a venitului mediu lunar asigurat valorizat; cum depunem cererea pentru a beneficia de pensia anticipată pentru carieră lungă etc.
2599 vizualizări
Data publicării:
07 Februarie /2022 07:59
Catalogul tematic
Noutăți | Asigurare socială de stat
Etichete:
pensie anticipată|modificarea legislatiei
0 comentarii
Cont nou
Parola repetat *
Autentificare
Autentificarea se poate efectua cu ajutorul adresei de E-mail sau a Login-ului
E-mail/Login *
Parola *