Știri

Peste 1600 de persoane au absolvit cursuri de formare profesională

În primele 9 luni ale anului 2018, au absolvit cursurile de formare profesională 1629 persoane, comunică Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Din numărul total, 1195 persoane sau 73,3% au absolvit un curs de calificare, 350 persoane sau 21,5% au urmat un curs de recalificare, iar 84 persoane (5,2%) au absolvit un curs de perfecţionare. Din totalul absolvenţilor, 64,1% sunt tineri cu vârsta cuprinsă între 16-29 ani, 68% –femei, 57,8% – persoane domiciliate în localităţile rurale, 2,3% – persoane cu dizabilități. Ca rezultat al absolvirii cursurilor, 1679 şomeri au fost plasaţi în câmpul muncii sau 103% din totalul absolvenţilor (inclusiv din perioadele anterioare). Din numărul celor care au urmat un curs de formare profesională, au fost instruiţi în altă localitate 829 persoane, iar la locul de trai – 800 persoane. Potrivit informației, cele mai solicitate profesii pentru instruire în 9 luni ale anului 2018 au fost: bucătar – 335 persoane absolvente, frizer – 255 persoane, contabil – 113 persoane, cusător (industria confecțiilor) – 111 persoane, manichiuristă – 76 persoane, croitor confecționer îmbrăcăminte la comandă – 76 persoane. Conform Planului anual de acţiuni al ANOFM, pentru anul 2018 este planificată instruirea a 2770 şomeri. Notă: În baza de date a ANOFM, la situația din 8 octombrie, sunt înregistrate 12707 locuri de muncă vacante, în creștere față de luna septembrie, când agenții economici erau în căutarea a 12050 specialişti din diferite domenii.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM)

996 vizualizări

Data publicării:

11 Octombrie /2018 08:02

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

ANOFM | instruire | şomeri | piaţa muncii

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon