Știri

Piața creditelor în luna octombrie

Banca Națională a Moldovei a publicat raportul privind evoluția pieței creditelor și a depozitelor în luna octombrie 2021. Potrivit acestuia, creditele noi acordate În luna octombrie 2021 au depășit 4,28 mld. lei, fiind în creștere cu 35,6% față de luna octombrie 2020.
 
Structura creditelor acordate în luna de raportare a evoluat astfel:
  • 72,6% reprezintă creditele în moneda națională, care au constituit 3,106 mld. lei (în descreștere cu 5,0% față de luna septembrie curent și în creștere cu 51,8% față de octombrie 2020);
  • 26,4% sunt creditele în valută, al căror volum recalculat în moneda națională a constituit puțin peste 1,130 mld. lei (-3,4% față de luna precedentă și cu 8,0% mai mult față de octombrie 2020);
  • 1,0% revine creditelor atașate la cursul valutei, care au constituit 44,3 mil. lei (cu 7,1% mai mult față de luna precedentă și în diminuare cu 31,4% față de luna octombrie 2020).
 
BNM comunică că cele mai solicitate au fost creditele cu termene de la 2 până la 5 ani, cu o pondere de 51,1 la sută în totalul creditelor acordate, dintre care 35% au fost oferite persoanelor juridice.
 
Creditele în moneda națională au fost reprezentate, preponderent, de cele acordate persoanelor fizice (40,5%) și de creditele acordate societăților comerciale nefinanciare (54,2%). În cadrul creditelor acordate societăților comerciale nefinanciare prevalează creditele acordate comerțului (43,1%). Tot de către acestea au fost solicitate credite în valută (59,2%).
 
Potrivit regulatorului, rata medie nominală la creditele noi acordate în moneda națională a constituit 7,92% (în creștere cu 1,08 puncte procentuale (p.p.) față de luna precedentă), la cele în valută – 4,10 la sută (s-a majorat cu 0,04 p.p), iar la cele atașate la cursul valutei – 4,09 la sută (s-a micșorat cu 0,08 p.p.).
 
Persoanelor juridice împrumuturile le-au fost acordate la rata medie de 8,16%, persoanelor fizice care practică activitate de întreprinzător – cu o rată de 9,77%, iar persoanelor fizice – cu o rată de 7,46%. Comparativ cu perioada similară a anului precedent, rata medie nominală ponderată la creditele acordate în moneda națională a scăzut cu 0,05%, la cele în valută – cu 0,12%, iar la cele atașate la cursul valutei – cu 0,18%.


via | www.bnm.md

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Banca Naţională a Moldovei

608 vizualizări

Data publicării:

23 Noiembrie /2021 07:56

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

BNM | creditare | rata medie | octombrie 2021

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon