Știri

Piața de capital în primele cinci luni

În primele cinci luni ale anului curent, fluxul de investiții străine a constituit 5,7 mil. lei sau 25,18% din totalul emisiunilor de acțiuni, potrivit informației publicate de Comisia Națională a Pieței Financiare.
 
Astfel, în luna mai 2021 în Registrul emitenților de valori mobiliare a fost înregistrată o emisiune suplimentară în valoare de 2,52 mil. lei. Comparativ cu aceeași lună a anului precedent, volumul emisiunilor de acţiuni s-a micșorat cu 9,48 mil. lei. Pe piața secundară în luna precedentă au fost înregistrate 87 tranzacții cu valori mobiliare corporative în volum de 32,2 mil. lei raportate la 1,26 mil. valori mobiliare.
 
Potrivit datelor, în perioada ianuarie–mai 2021 au fost realizate 10 emisiuni de valori mobiliare în valoare totală de 22,64 mil. lei, în creștere cu 9,94 mil. lei comparativ cu aceeași perioadă din anul precedent, iar pe piața secundară au fost efectuate 5865 tranzacții cu valori mobiliare corporative în volum de 139,75 mil. lei raportate la 5,97 mil. valori mobiliare, volumul acestora înregistrând o diminuare cu 226,2 mil. lei sau cu 61,81%.
 
În afara pieței reglementate și sistemului multilateral de tranzacţionare (MTF) au fost efectuate 76 tranzacții în volum de 31,97 mil. lei. Potrivit structurii tranzacțiilor efectuate, ponderea maximă după volum revine tranzacțiilor de achiziționare a acțiunilor proprii în cazul reorganizării emitentului care constituie 19,16 mil. lei sau 59,93% din volumul total al tranzacțiilor.  Totodată, tranzacțiile de donație constituie 6,05 mil. lei (18,93%), cele de vânzare-cumpărare –  4,77 mil. lei (14,92%) și tranzacțiile de moștenire – 1,73 mil. lei (5,41%).
 
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

545 vizualizări

Data publicării:

24 Iunie /2021 07:59

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

piata de capital | CNPF | monitorul.fisc.md

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon