Știri

Piața muncii: peste 85% din locurile vacante sunt pentru persoanele cu nivel de instruire secundar

În baza de date a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 8433 locuri de muncă vacante, cele mai multe fiind în Chișinău – 3822, iar cele mai puține – în Dubăsari (13). Din numărul total de funcții libere, pentru persoanele cu nivel de instruire superior şi mediu de specialitate sunt disponibile 1210 locuri de muncă vacante, ceea ce constituie circa 14%.
 
Astfel, sunt vacante 104 locuri de muncă în domeniul financiar, economic sau comercial, dintre care 37 sunt pentru contabili și 9 pentru funcția de contabil-șef. Totodată, sunt înregistrate 15 locuri vacante pentru agenții servicii client, 12 – pentru economiști, câte 8 – pentru reprezentanții comerciali și agenții de vânzări, 5 funcții vacante pentru analiștii financiari, câte 4 – pentru brokeri și revizori și 2 –pentru auditori interni.
 
Cei mai solicitați însă rămân specialiștii în domeniul sănătății, pentru care se propun 253 locuri de muncă vacante, majoritatea fiind pentru medici specialiști și asistenți medicali. De asemenea, sunt înregistrate 145 locuri vacante pentru ingineri și tehnicieni, 74 –pentru programatori, 69 – pentru specialiștii în învățământ, 59 – pentru cei domeniul marketingului etc.
 
În același timp, pentru persoanele cu nivel de instruire secundar profesional și pentru muncitorii necalificați ANOFM oferă 7223 locuri de muncă, ceea ce constituie 86% din numărul total de locuri vacante.
 
Cele mai multe locuri libere sunt destinate lucrătorilor în industria textilă și confecții – 1281. Totodată, sunt solicitați și lucrătorii în domeniul vânzărilor – 1175, în transport și telecomunicații – 848, operatorii, aparatiștii și mașiniștii – 756, lucrătorii calificați în întreprinderile industriale – 721, precum și cei din HoReCa – 285.
 
Pe piața muncii sunt înregistrate și 1768 locuri de muncă vacante pentru muncitorii auxiliari.
 
Reamintim, pe parcursul anului 2021 la subdiviziunile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă au fost înregistrați peste 37 mii de șomeri noi.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM)

1152 vizualizări

Data publicării:

09 Februarie /2022 07:56

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

piaţa muncii | locuri de muncă vacante | ANOFM | februarie 2022

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon