Știri

Prima Casă: Prin intermediul Programului au fost procurate 4701 locuințe

Prin intermediul Programului guvernamental „Prima Casă” au fost procurate până în prezent 4701 locuințe. Alte 23 de cereri au fost acceptate și urmează a fi semnate contractele de garanție în acest sens, informează Ministerul Finanțelor.

 

Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,36 mld. lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1,18 mld. lei.

 

Din 4701 beneficiari, 3258 sunt familii, iar 1443 sunt tineri necăsătoriți. Vârsta medie a solicitanților este de 31,2 ani. De asemenea, din numărul total al beneficiarilor, 663 persoane beneficiază de compensații din bugetul de stat în cadrul programului Prima Casă 2, 1796 – în cadrul programului Prima Casă 3, iar 376 – în cadrul programului Prima Casă 4.

 

Suma compensațiilor acordate din bugetul de stat pentru acoperirea parțială a cheltuielilor pe care le suportă beneficiarii pentru achitarea creditului ipotecar în cadrul Programului de stat „Prima casă” constituie 19,04 mil. lei. Astfel, în cadrul programului Prima Casă 2 au fost acordate compensații din bugetul de stat în valoare totală de 5,78 mil. lei, în cadrul programului Prima Casă 3 – 11,69 mil. lei, iar în cadrul programului Prima Casă 4 – 1,57 mil. lei.

 

Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului este de 60,05 m2 Valoarea medie a locuințelor procurate este de 596,04 mii lei.

 

Din numărul total de locuințe procurate, 4399 sunt amplasate în zonele urbane, iar 302 - în zonele rurale. 4325 locuințe procurate sunt apartamente, iar 376 - case de locuit individuale.

 

Menționăm că, beneficiar al Programului guvernamental „Prima Casă” poate fi cetățeanul Republicii Moldova, cu vârsta cuprinsă între 18 și 50 de ani, care este angajat oficial la o instituție de stat sau companie privată din țară și dispune de venituri din surse oficiale. Cota participației proprii inițiale constituie 5% din prețul de procurare a locuinței.

via | www.mf.gov.md

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova

817 vizualizări

Data publicării:

10 August /2020 16:07

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

prima casa | program | compensatii | familie

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon