Știri

Procedura de declarare a mărfurilor pentru micii exportatori, simplificată de Serviciul Vamal

Serviciul Vamal reamintește că, începând cu 30 octombrie 2019, întreprinzătorii mici și mijlocii, care exportă cantități mici de produse prin intermediul trimiterilor poștale sunt scutiți de necesitatea depunerii declarațiilor vamale pentru fiecare tranzacție. Astfel, antreprenorii care exportă mărfuri a căror valoare facturală per livrare nu depășește suma de 1 000 de euro, pot depune o singură declarație vamală electronică pentru toate tranzacțiile efectuate în decurs de o lună. Pentru a beneficia de procedura declarării periodice, agentul economic exportator urmează să depună o cerere în adresa biroului vamal din raza teritorială în care acesta își desfășoară activitatea. Cererea trebuie să conțină denumirea, adresa juridică și codul fiscal ale întreprinderii, lista și cantitatea estimativă a mărfurilor care ar urma să fie exportate, precum și descrierea acestora. Scopul acestor reglementări este de a sprijini producătorii autohtoni și de a promova exporturile, prin simplificarea formalităților vamale și reducerea costurilor aferente procedurii de declarare a mărfurilor. Astfel, noua procedură aplicată de către Serviciul Vamal le permite micilor exportatori să economisească timp și resurse, care ar putea fi investite în dezvoltarea afacerii. Ghidul privind declararea și expedierea de către agenții economici a mărfurilor exportate prin intermediul trimiterilor poștale internaționale Instrucțiunea cu privire la procedura declarării periodice a mărfurilor exportate de către agenții economici prin intermediul trimiterilor poștale a fost aprobată prin Ordinul Serviciului Vamal nr. 408-O/2019, care poate fi găsit aici.








via | customs.gov.md

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Serviciul Vamal al Republicii Moldova

1169 vizualizări

Data publicării:

24 Februarie /2020 08:01

Catalogul tematic

Noutăți

Etichete:

Serviciul Vamal | antreprenori | declararea marfurilor | Export

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon