

Proiecte de dezvoltare investițională a mun. Chișinău
Ulterior, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului va iniția procedurile de selectare în componența Agenției a unui reprezentant din partea sectorului asociativ și a unuia din partea mediului de afaceri.
Lista definitivă a ADR Chișinău va fi aprobată în cadrul unei ședințe ce va fi convocată în perioada imediat următoare, Agenția fiind constituită din 9 membri, inclusiv primarul general și secretarul Consiliului municipal Chișinău, 5 primari din suburbii, un reprezentant al sectorului asociativ și un reprezentant din partea mediului de afaceri.
Concomitent, autoritățile municipale au inițiat și procesul de elaborare a hărții investiționale a municipiului Chișinău. În scopul creării acesteia vor fi colectate informații cu privire la oportunitățile de atragere a investițiilor atât la nivel de capitală, cât și a suburbiilor.
În acest sens, reprezentanții administrațiilor localităților din componența mun. Chișinău sunt îndemnați să se implice activ și să prezinte propuneri de obiective investiționale, care vor fi plasate pe această hartă în vederea atragerii mediului de afaceri la dezvoltarea teritoriului municipiului.
Reprezentații municipalității susțin că la etapa actuală suburbiile au un potențial enorm nevalorificat pentru a atrage investitori, care pot contribui la crearea noilor locuri de muncă, dezvoltarea infrastructurii social-economice, precum și în vederea dezvoltării turismului local.
-
Domeniu:
-
Autorul|Newsmaker:
-
Instituție: