Știri

Proiectele legilor bugetare pentru anul 2022 vor fi transmise Parlamentului spre examinare

Cabinetul de miniștri a aprobat, în ședința de astăzi, 19 noiembrie, proiectul hotărârii de Guvern privind aprobarea legii bugetului de stat pentru anul viitor.
Astfel, veniturile bugetului de stat pentru anul 2022 vor constitui 50,1 mld. lei, cu 9,2% mai mult decât a fost precizat pentru anul curent, cheltuielile – 65,2 mld. lei, în creștere cu 13,2% față de indicatorul precizat pentru anul curent, iar deficitul va reprezenta 15,1 mld. lei.
 
În bugetul de stat vor fi prevăzute 50000,0 mii de lei pentru acordarea compensațiilor salariaților în scopul implementării măsurilor speciale privind asigurarea securității, protecției vieții și sănătății populației. În același timp, pentru subvenţionarea locurilor de muncă în bugetul de stat sunt aprobate alocații în sumă de 10000,0 mii de lei, iar pentru implementarea Programului de stat „Prima casă" se vor aloca 89705,0 mii de lei, inclusiv 10000,0 mii de lei pentru onorarea garanţiilor de stat în cadrul Programului.
 
Fondul de rezervă al Guvernului va constitui în anul viitor 50 mil. lei, iar Fondul de intervenţie – 30 mil. lei.
 
Totodată, alocațiile din bugetul de stat pentru Fondul rutier vor constitui 1,4 mld. lei (pentru anul curent – 1,5 mld. lei), în timp ce defalcările anuale din volumul total al accizelor la produsele petroliere, cu excepția gazului lichefiat, nu vor depăşi 58,0%, comparativ cu nivelul de 54,5% pentru anul curent.
 
Pentru calcularea, începând cu 1 ianuarie 2022, a salariilor angajaților în conformitate cu prevederile Legii nr.270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar, se stabilește valoarea de referinţă în mărime de 1800 de lei, comparativ cu 1700 lei cât a fost aprobat pentru anul curent. Totodată, vor fi aplicate unele derogări, cum ar fi: pentru personalul didactic –1900 lei, pentru personalul din cadrul Serviciului Protecţie şi Pază de Stat – 2000 lei, judecători – 2500 lei, judecătorii din cadrul Curţii Constituţionale, al Consiliului Superior al Magistraturii și al Curţii Supreme de Justiţie – 2600 lei.
 
Se stabilește că, la situația din 31 decembrie 2022, datoria de stat internă nu va depăşi 39575,3 mil. lei, iar cea externă – 63735,8 mil. lei.
 
După cum a menționat ministrul Finanțelor, Dumitru Budianschi, la baza elaborării proiectului legii bugetului de stat au stat analiza indicatorilor macro-economici actualizați de Ministerul Economiei în luna octombrie curent, măsurile incluse în politica fiscală și vamală pentru anul 2022, fiind luate în calcul impactul pandemiei și al crizei energetice. Proiectul prevede o creștere economică de 4,5% și o majorare a exporturilor cu 10%.
 
De asemenea, Guvernul a aprobat în ședința de astăzi și proiectele hotărârilor pentru aprobarea proiectului legii bugetului asigurărilor sociale de stat și a proiectului legii fondurilor obligatorii de asistență medicală pentru anul 2022.
 
Astfel, BASS pe anul 2022 se aprobă, atât la venituri, cât și la cheltuieli în sumă de 31,2 mld. lei. Contribuţia de asigurări sociale de stat obligatorii în sumă fixă anuală calculată pentru plătitorii specificaţi la pct. 1.6, 1.7 şi 1.8 din anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale (ex. titularii patentei) se majorează de la 11331 lei în anul curent până la 12838 de lei.
 
Contribuţia pentru plătitorii specificaţi la pct. 1.61 din anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999 (liber-profesioniştii ce practică activitate în sectorul justiţiei) se stabileşte în mărime de 27481 de lei (pentru anul curent 24255 de lei), iar contribuţia de asigurări sociale de stat obligatorii în sumă fixă anuală calculată, în bază de contract individual încheiat cu CNAS, pentru plătitori şi în condiţiile specificate la pct. 1.9 din anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999 (zilieri) va constitui 3270 de lei (pentru anul curent 2886 de lei).
 
Ponderea cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat în PIB estimate pentru anul 2022 va constitui 12,2%.
 
Fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2022 au fost aprobate la venituri și la cheltuieli în sumă de 12,2 mld. lei. Prima de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă, precum şi cea în formă procentuală din salariu şi din alte recompense vor rămâne neschimbate. Astfel, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în formă de contribuţie procentuală la salariu şi la alte recompense rămâne la același nivel de 9,0%, iar prima în sumă fixă va constitui 4056 de lei, la achitarea acesteia în primele trei luni ale anului fiind aplicate reducerile de 50%, 60% şi 75%. Cea mai mare creştere, cu aproape 612 mil. lei sau cu 10,5% faţă de suma aprobată pentru anul curent, este planificată la nivelul asistenţei medicale spitaliceşti.
 
Proiecte urmează a fi transmise Parlamentului spre examinare și aprobare. Cu detalii suplimentare vom reveni pe parcursul promovării proiectelor.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Guvernul Republicii Moldova

1075 vizualizări

Data publicării:

19 Noiembrie /2021 16:07

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

Proiect | bass | FAOAM | bugetul de stat

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon