Știri

Proiectul legii de modificare a bugetului de stat-2016 a fost susținut de Guvern

Proiectul de lege ce prevede modificarea bugetului de stat pentru anul 2016, elaborat de Ministerul Finanțelor, a fost aprobat de Guvern. Modificările inițiate prevăd, în primul rând, majorarea bugetului cu 328,5 mil. lei, atât la partea de venituri, cât și la partea de cheltuieli, fără a modifica deficitul bugetar inițial aprobat de Parlament, în sumă de 4,28 mld. lei, a menționat ministrul Finanțelor, Octavian Armașu. Necesitatea modificărilor a parvenit în urma tendinței de restabilire a comerțului exterior și a unei administrări mai bune a autorităților vamală și fiscală și creșterea încasărilor TVA cu circa 173,1 mil. lei și a taxelor asupra comerțului exterior și operațiunilor externe cu circa 157 mil. lei. Modificările sunt necesare pentru realizarea plății ajutorului social și ajutorului pentru perioada rece a anului, cauzată de creșterea numărului beneficiarilor de prestații de asistență socială, precum și pentru asigurarea transferurilor cu destinație generală pentru bugetele locale în suma aprobată inițial în bugetul de stat pe anul 2016. Bugetul asigurărilor sociale va fi suplinit cu 224,3 mil. lei de la bugetul de stat. Majorarea este cauzată de reducerea cu 205,7 mil. lei a veniturilor proprii ale bugetului asigurărilor sociale de stat și alocarea suplimentară a mijloacelor în sumă de 13,1 mil. lei pentru plata indemnizației paternale. La fel, vor fi alocați suplimentar 5,4 mil. lei pentru plata ajutorului social și ajutorului pentru perioada rece a anului. Proiectul urmează a fi prezentat pentru discuții în cadrul ședinței Parlamentului pentru a fi votat.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

1280 vizualizări

Data publicării:

02 Decembrie /2016 10:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

proiect de lege | bugetul de stat | Guvern | Ministerul Finanţelor | Octavian Armasu | Moldova

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon