Știri

Respectarea legislației din domeniul raporturilor de muncă: 1166 controale

În primele opt luni ale anului curent, pentru verificarea respectării actelor legislative și normative din domeniul raporturilor dintre angajați și angajatori, inspectorii de muncă au efectuat 1166 controale la unități cu un număr de 61407 salariaţi. În urma acțiunilor de inspecție au fost consemnate 6499 încălcări şi abateri de la prevederile legislației. Astfel, în contextul monitorizării modului şi termenelor de achitare a salariilor în sectorul real al economiei, au fost efectuate 8 controale planificate și 24 inopinate la unități care au admis restanţe la plata salariilor în sumă de peste 9,9 mil. lei față de 653 angajați. În scopul intensificării controlului pentru depistarea evaziunilor fiscale, au fost efectuate 40 controale inopinate și un control planificat la 26 agenți economici și la 15 angajatori-persoane fizice, fiind depistate 71 persoane care activau fără forme legale de angajare, fiind repuse în drepturi 26 persoane. Totodată, pentru contracararea practicii de achitare a salariilor „în plic” și a „muncii la negru”, Inspectoratul de Stat al Muncii, împreună cu Serviciul Fiscal de Stat, au desfășurat în primele opt luni ale anului curent, 19 controale, potrivit informației publicate de ISM. Inspectorii de muncă au întreprins și vizite de control la 90 unități, ale căror salariați, în perioada 2016 – 2018, au beneficiat de indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă cauzate de boli obișnuite, accidente nelegate de muncă, prevenirea îmbolnăvirilor, îngrijirea copilului bolnav etc. Ca rezultat al controalelor, au fost depistate abateri la calcularea indemnizațiilor indicate. Ca măsură de contracarare a muncii nedeclarate în agricultură, a fost verificată punerea în aplicare, din luna septembrie a anului 2018 a Legii nr. 22 privind exercitarea unor activități necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri. Astfel, începând cu luna septembrie 2018 până în prezent, de către inspecțiile teritoriale de muncă, la solicitarea beneficiarilor, au fost realizate contra cost 1306 Registre de evidență a zilierilor, dintre care 714 în perioada ianuarie–august 2019. De la beneficiarii muncii zilierilor la inspecțiile teritoriale de muncă au parvenit total 618 extrase din Registrele de evidență, 440 fiind prezentate pe parcursul lunilor ianuarie – august 2019. În registre sunt vizate 14566 persoane cu statut de zilier, dintre care 10083 persoane au activat în lunile ianuarie–august 2019. ISM mai comunică că, potrivit informațiilor prezentate de autorități cu atribuții de control în domeniul siguranței ocupaționale, în perioada ianuarie – august 2019 au fost efectuate 530 controale, dintre care 479 planificate și 51 inopinate la unități cu efectivul de personal de 30763 unități, unde au fost constatate 4274 încălcări. La data de 30 august se aflau în proces de cercetare 22 cazuri de accidentare în domeniul muncii.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD"

977 vizualizări

Data publicării:

20 Septembrie /2019 08:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

ISM | controale | munca nedeclarata | zilieri

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon