Știri

Scutirea de taxe la importul de mărfuri autohtone anterior exportate nu este ajutor de stat

Măsurile de sprijin existente privind scutirea de plata taxei vamale, accizelor şi TVA, aplicate la importul de mărfuri autohtone anterior exportate și reintroduse, în termen de 3 ani, în aceeași stare, acordate în baza prevederilor art. 103, alin. (2) lit. b), art. 124, alin. (8) din Codul fiscal, art. 37 din Codul vamal și art. 28 lit. i) din Legea cu privire la tariful vamal nu constituie ajutor de stat, consideră Consiliul Concurenței. Decizia nr. ASR-41 din 06.06.2019 este publicată pe pagina oficială a autorității. Decizia este argumentată de faptul că se constată lipsa caracterului selectiv al măsurilor de sprijin acordate, condiție obligatorie, prevăzută în art. 3 din Legea cu privire la ajutorul de stat. Pentru a se încadra în domeniul de aplicare a normelor cu privire la ajutorul de stat, o măsură de sprijin trebuie să favorizeze „anumite întreprinderi sau producția anumitor bunuri”. Prin urmare, nu toate măsurile care favorizează operatorii economici se încadrează în noțiunea de ajutor, ci numai cele care acordă un avantaj în mod selectiv anumitor întreprinderi sau categorii de întreprinderi sau anumitor sectoare economice, se spune în document. Astfel, Ministerul Finanțelor și Serviciul Vamal vor exclude măsurile de sprijin menționate din lista schemelor de ajutor de stat existente care se prezintă anual Consiliului Concurenței. Potrivit art. 3 din Legea cu privire la ajutorul de stat, acesta este o măsură de sprijin care întrunește cumulativ următoarele condiții: a) este acordată de furnizor din resurse de stat sau din resursele unităţilor administrativ-teritoriale sub orice formă; b) conferă beneficiarului un avantaj economic care nu ar fi fost obţinut în condiţii normale de piaţă; c) este acordată în mod selectiv; d) denaturează sau riscă să denatureze concurenţa.
author icon

Marina Căldare

Instituții:

Publicaţia periodică "Monitorul Fiscal FISC.MD" | Consiliul Concurenței

1101 vizualizări

Data publicării:

02 Iulie /2019 08:00

Domeniu:

Noutăți

Etichete:

consiliul concurenței | reimport | Export | decizie | monitorul.fisc.md

0 comentarii

icon icon icon
icon
icon icon icon icon icon
icon
icon