Catalogul instituţiilor
Consiliul Concurenţei este o autoritate publică autonomă, responsabilă faţă de Parlament, ce asigură aplicarea şi respectarea legislaţiei din domeniul concurenţei, ajutorului de stat şi publicităţii în limitele competenţei sale. Consiliul Concurenţei este succesorul de drept al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei (2007-2012).
18
11 2019
163

Implementarea Primului Proiect de Cadastru nu constituie ajutor de stat

Scutirea de la plata impozitului pe venitul creării și funcționării Fondului de garanție al Agenției Servicii Publice, precum și pe venitul destinat acumulării de mijloace prevăzute pentru acoperirea cheltuielilor de deservire și rambursarea creditului extern acordat în vederea implementării Primului Proiect de Cadastru, nu constituie ajutor de stat în sensul art. 3 din Legea nr. 139/2012 cu privire la ajutorul de stat. Aceasta se menționează în Decizia nr. ASER-76 din 31 octombrie 2019 a Consiliului Concurenței, care a fost publicată în Monitorul Oficial din 15 noiembrie.

Astfel, Ministerul Finanțelor și Serviciul Fiscal de Stat vor exclude măsura de sprijin din lista schemelor de ajutor de stat existent, care se raportează anual, până la data de 31 martie, Consiliului Concurenței.
Detalii
29
10 2019
210

Finanțarea proiectelor ecologice nu necesită aplicarea normelor de concurență

Alocarea mijloacelor financiare din sursele Fondului Ecologic Național pentru proiecte ce țin de organizarea şi gestionarea sistemului de informaţie şi reclamă ecologică și propagarea cunoştinţelor ecologice nu constituie ajutor de stat, în sensul art. 3 al Legii cu privire la ajutorul de stat, potrivit deciziei Consiliului Concurenței nr. ASO-71 din 17 octombrie 2019.

Măsura respectivă ce constă în alocarea de resurse financiare pe perioada anilor 2011 – 2018 a fost raportată de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului.
Detalii
09
10 2019
267

Amenzi pentru oferte trucate

Consiliul Concurenței a anunțat despre finalizarea investigației inițiate pe marginea comportamentului întreprinderilor „S" SRL, „D" SRL, „R" SRL și altor două întreprinderi participante în cadrul procedurilor de achiziții publice organizate și desfășurate de către Direcția Generală Locativ-Comunală a Consiliului Municipal Chișinău, în perioada 2016-2017. Drept urmare, acestea s-au ales cu amenzi în valoare totală de 341 399,75 lei.

Autoritatea menționează în informația difuzată că participarea în cadrul procedurilor de achiziții publice reprezintă în sine o competiţie între participanţi, care implică asigurarea confidenţialităţii informaţiilor care fac obiectul propriu-zis al competiţiei, produsele licitate şi preţurile acestora, fapt ce poate fi asigurat în situația în care ofertele sunt întocmite în mod individual, de fiecare dintre participanţii la licitaţie.
Detalii
23
09 2019
239

«Apă-Canal Chișinău» оштрафован на 7 млн леев

Совет по конкуренции завершил почти двухлетнюю работу по рассмотрению жалобы группы экономических субъектов на действия поставщика услуг по водоснабжению и канализации «Apă-Canal Chișinău». В августе 2017 г. в Совет по конкуренции обратились Национальная ассоциация ресторанов и развлекательных заведений Молдовы, а также компании «Farm Meat Processing», «Carmez», «Artima», «JLC», «Pegas», «Ungar». Они пожаловались на то, что «Apă-Canal Chișinău» незаконно и дискриминационно применяет тарифы на прием и предварительную очистку сточных вод с повышенной концентрацией загрязняющих веществ. Они также заявили, что предприятие незаконно и неправильно осуществляет сбор проб сточных вод, а результаты лабораторных исследований осуществляются в интересах «Apă-Canal Chișinău».
Detalii
30
07 2019
167

Scutirea de la TVA fără drept de deducere la serviciile legate de îngrijirea bătrânilor nu constituie ajutor de stat

Scutirea de la TVA fără drept de deducere la serviciile legate de îngrijirea bolnavilor şi bătrânilor, precum şi mărfurile, din contul organizațiilor de binefacere, destinate pregătirii pachetelor pentru bătrânii nevoiași şi distribuite lor gratuit nu reprezintă ajutor de stat, potrivit Deciziei nr. ASS-51 din 12.07.2019 a Consiliului Concurenței.

În decizie se spune că măsura respectivă a fost raportată de Serviciul Fiscal de Stat. Aceasta este acordată în baza art. 103 alin. (1) pct. (9) din Codul fiscal și constă în scutirea de la plata TVA, fără drept de deducere la serviciile legate de îngrijirea bolnavilor şi bătrânilor, precum şi mărfurile, din contul organizațiilor de binefacere, destinate pregătirii pachetelor pentru bătrânii nevoiași şi distribuite lor gratuit.
Detalii
26
07 2019
187

Ajutorul de stat, raportat de Consiliul Concurenței

Consiliului Concurenței a prezentat Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe Raportul privind ajutoarele de stat acordate în Republica Moldova pentru anul 2017. În opinia membrilor Comisiei, cifre oferite au contribuit la formarea unei imagini clare asupra problemelor existente în acest domeniu de supraveghere a concurenței și în ce măsură funcțiile Consiliului sunt exercitate conform competenței. Comisia a constatat, totuși, lipsa unor indicatori clari cu privire la impactul pe care îl au ajutoarele de stat în soluționarea problemelor economiei autohtone.
Detalii
02
07 2019
305

Scutirea de taxe la importul de mărfuri autohtone anterior exportate nu este ajutor de stat

Măsurile de sprijin existente privind scutirea de plata taxei vamale, accizelor şi TVA, aplicate la importul de mărfuri autohtone anterior exportate și reintroduse, în termen de 3 ani, în aceeași stare, acordate în baza prevederilor art. 103, alin. (2) lit. b), art. 124, alin. (8) din Codul fiscal, art. 37 din Codul vamal și art. 28 lit. i) din Legea cu privire la tariful vamal nu constituie ajutor de stat, consideră Consiliul Concurenței.

Decizia nr. ASR-41 din 06.06.2019 este publicată pe pagina oficială a autorității.
Detalii
13
06 2019
223

Subvenționarea creării locurilor de muncă reprezintă ajutor de stat

Subvenționarea creării locurilor de muncă, măsură de sprijin notificată de către Ministerul Finanțelor, constituie ajutor de stat, în conformitate cu art. 3 din Legea nr. 139 din 15 iunie 2012, comunică Consiliul Concurenței în decizia nr. ASS-46/18-27 din 24 aprilie 2019.

Măsura de sprijin examinată constă în alocarea mijloacelor financiare în scopul subvenționării creării locurilor de muncă, beneficiarii subvenţiilor fiind persoanele juridice care practică activitate de întreprinzător în RM.
Detalii
17
05 2019
206

Consiliul Concurenței, preocupat de creșterea prețurilor la combustibil

Consiliul Concurenței s-a autosesizat în urma creșterii prețurilor la produsele petroliere, fiind preocupat de faptul că creșterile au avut loc simultan la mai multe companii petroliere, ceea ce trezește îndoieli că acestea au acționat în mod independent.


Astfel, Consiliul Concurenței a declanșat o investigație pentru a stabili dacă a existat o înțelegere de cartel.
Detalii
17
05 2019
255

Subsidiile pentru dezvoltare regională reprezintă ajutor de stat

Măsura de sprijin sub formă de subsidii investiționale, acordată pentru dezvoltare regională, orientată către regiunea de dezvoltare UTA Găgăuzia, este considerată ajutor de stat.

Consiliul Concurenței a făcut publică Decizia nr. ASO – 25 din 25.04.2019, potrivit căreia temei pentru instituirea schemei de ajutor de stat constituie prevederile Strategiei de dezvoltare social-economică a Găgăuziei pentru anii 2017-2022.

Acordarea măsurilor de sprijin este justificată și de necesitatea susţinerii dezvoltării regionale a UTA Găgăuzia prin sprijinirea investiţiilor şi crearea de noi locuri de muncă.
Detalii